VIDEO | Atacuri masive asupra Ucrainei. Cel puțin 3 morți și zeci de răniți în urma bombardamentelor cu drone și rachete rusești

Ucraina a fost lovită în ultimele ore de un nou val de atacuri aeriene rusești, în care au fost folosite peste 100 de drone de tip „Shahed”, precum și rachete și bombe aeriene ghidate. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență, bilanțul provizoriu indică cel puțin trei persoane decedate și peste 30 de răniți, inclusiv copii.

În regiunea Sumî, două persoane au fost ucise și alte două rănite în urma unui atac asupra localității Bitițke. Două case au luat foc, iar alte aproximativ 20 de clădiri au fost avariate. Pompierii au reușit să stingă incendiile.

La Odesa, o persoană și-a pierdut viața în urma unui nou atac aerian. Au fost avariate mai multe garaje, o clădire administrativă dintr-un centru auto, containere de construcții, precum și autovehicule – atât autoturisme, cât și camioane și autobuze. Flăcările au fost stinse de pompieri.

În Harkov, dronele rusești au lovit zone rezidențiale din districtele Șevcenko și Slobidski, rănind 27 de persoane, printre care și trei copii. Cea mai tânără victimă este o fetiță de doar trei ani. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiilor izbucnite în locuințe și clădiri publice.

În regiunea Dnepropetrovsk, trei persoane au fost rănite în satul Prosianka, unde un incendiu masiv a cuprins 1.500 de metri pătrați dintr-un cartier rezidențial. Peste 20 de pompieri au intervenit pentru lichidarea flăcărilor.

În Kiev, fragmente ale dronelor doborâte au căzut în mai multe cartiere ale capitalei, provocând incendii și pagube materiale la clădiri și vehicule. Din fericire, nu au fost raportate victime.

În Herson, rușii au bombardat din nou centrul orașului în cursul serii trecute. O clădire cu două etaje a fost cuprinsă de flăcări. Misiunea de stingere a fost întreruptă de mai multe ori din cauza reluării atacurilor și a prezenței dronelor inamice în aer.

Președintele Volodimir Zelenski a confirmat într-un mesaj că în total au fost lansate asupra Ucrainei 101 drone kamikaze în doar o noapte. În ultima săptămână, Rusia a folosit împotriva țării vecine aproximativ 1.270 de drone, 39 de rachete și aproape 1.000 de bombe aeriene ghidate (KAB).

Zelenski a reiterat apelul către aliați privind consolidarea apărării antiaeriene și a subliniat că Ucraina accelerează investițiile în producția internă de armament, inclusiv drone de interceptare.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...