
Ministerul Energiei solicită Comisiei pentru Situații Excepționale să declare stare de alertă timpurie în sectorul energetic. Măsura vine în contextul luptelor din regiunea Kursk din Rusia, în preajma stației de măsurare a gazelor Sudja, prin care se alimentează și regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
În cadrul unui briefing de presă, ministrul Energiei a anunțat că va sesiza Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență, care, timp de 12 ore, urmează sǎ convoace ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.
„La propunerea operatorul sistemului de transport a gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”, în legătură cu informația parvenită de la operatorul ucrainean privind situația la stația de măsurare a gazelor Sudja din Federația Rusă, Ministerul Energiei inițiază procedura de instituire a stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale”, menționează Ministerul .
În același timp, ministrul Energiei a subliniat că după doi ani și jumătate de război, sistemul de transport al gazelor naturale funcționează în regim relativ normal, ceea ce denotă faptul că Ucraina și Federația Rusă tratează problema cu maximă atenție.
„La moment, nu există este risc iminent de stopare a furnizării gazelor pentru malul stâng, dar avem nevoie de timp de reacție, pentru a gestiona situația, dacă intervine ceva. Sunt lucruri care nu depind de noi și pe care nu le putem controla, în localități unde au loc operațiuni militare, astfel trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”, a declarat Ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Potrivit datelor operatorilor, gazele naturale se livrează prin Ucraina către regiunea transnistreană în regim normal, în același timp pentru necesitățile malului drept al Nistrului sunt volume de gaze suficiente, inclusiv stocuri de securitate și volume contractate comercial de către operatorii din piață.