VIDEO | Catastrofă feroviară în Spania. Bilanțul a crescut la cel puțin 64 de morți și 80 de răniți, dintre care 50 în stare gravă

Cel puțin 64 de persoane au murit, iar alte 80 au fost rănite, dintre care 50 grav, în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri dimineață, 28 octombrie, în apropierea localității Urda, provincia Toledo din Spania. Noul bilanț a fost confirmat pentru publicația El Pais de surse din cadrul guvernului regional Castilla-La Mancha.

Autoritățile avertizează că numărul victimelor ar putea crește, în timp ce primele informații ale anchetei indică o posibilă eroare umană la centrul de control feroviar din Madrid.

Accidentul s-a produs la ora locală 08:54, pe linia de mare viteză Madrid–Sevilla, la kilometrul 118, între localitățile Mora, Orgaz și Urda.

Un tren AVE, operat de compania națională Renfe, a lovit din spate o garnitură a operatorului privat Iryo, care se afla oprită pe aceeași linie. În urma impactului, mai multe vagoane au deraiat și au căzut pe un terasament. În cele două trenuri se aflau peste 540 de pasageri.

Președintele guvernului regional Castilla-La Mancha, Emiliano Garcia-Page, a declarat că bilanțul este provizoriu și că se așteaptă la descoperirea altor victime.

Potrivit autorităților, cel puțin 55 de răniți au fost internați în spitalele din regiune. Printre victime se numără persoane care au suferit tăieturi, fracturi și traumatisme multiple.

Surse din cadrul guvernului spaniol, citate de El Pais, susțin că accidentul ar fi fost provocat de o eroare umană la centrul de control feroviar din gara Atocha, Madrid.

Potrivit primelor constatări, sistemul principal de semnalizare ar fi înregistrat o defecțiune, ceea ce a determinat oprirea a aproximativ opt trenuri aflate în zonă.

În asemenea situații, controlul circulației este preluat manual de operatorii feroviari.

Un angajat al centrului de control din Atocha ar fi autorizat din greșeală trenul Renfe să-și continue deplasarea, deși garnitura Iryo se afla încă oprită pe aceeași linie.

Trenul AVE a intrat astfel în coliziune cu garnitura staționată. Viteza cu care circula în momentul impactului nu a fost încă stabilită.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...