
Comisia Electorală Centrală ar putea deveni o „suprainstituție”, cu puterea de a decide cine și ce are voie să spună în campania electorală și care își arogă atribuții ce vor putea fi folosite pentru favorizarea unor concurenți în detrimentul altora. Avertismentul a fost făcut de fostul președinte al CEC, Iurie Ciocan, la emisiunea „Contrasens”, în contextul noului proiect de modificare a Codului Electoral.
Potrivit lui Ciocan, atribuțiile suplimentare pe care le vrea CEC depășesc rolul unui organ tehnic de organizare a alegerilor, care ar trebui să-și păstreze neutralitatea față de concurenții electorali. El a atras atenția asupra posibilității ca CEC să stabilească, de exemplu, ce reprezintă un „comportament coordonat neautentic”, o practică „deosebit de periculoasă”, în opinia sa.
„Ca să mă înțelegeți corect: un organ tehnic de organizare a alegerilor va combate dezinformarea și va stabili, prin propriile decizii, ce reprezintă un „comportament coordonat neautentic”. Nu este de râs. Este un pericol extrem de mare, pentru că un om numit în funcție de un anumit partid va califica ce este autentic și ce este neautentic”, a declarat fostul președinte al CEC.
Acesta a explicat că susținerea publică a unui mesaj politic ar putea fi interpretată diferit în funcție de persoanele sau partidele vizate. Într-un caz va putea fi considerată exprimarea sinceră a unei opțiuni, iar în altul – o acțiune coordonată neautentică.
Ciocan a criticat și prevederile care ar impune înscrierea instituțiilor media într-un registru și semnarea unor declarații pe proprie răspundere. În caz contrar, activitatea instituțiilor neînregistrate ar putea fi atribuită unui concurent electoral, cu consecințe asupra lui.
„Dacă o instituție de presă nu este înscrisă în registru, aceasta va putea fi calificată drept un operator organizat care acționează în interesul sau împotriva unui concurent electoral. În consecință, concurentului electoral îi pot fi aplicate sancțiuni, până la „pedeapsa capitală” în domeniul electoral, adică excluderea din cursă”, a afirmat Ciocan.
Fostul șef al CEC a atras atenția că unele articole de opinie pot într-adevăr influența opțiunile alegătorilor, însă acest lucru face parte din funcționarea unei societăți democratice.
„Dacă scrieți un editorial în care îl criticați pe Ion Ceban, care candidează la primărie, veți fi un jurnalist autentic, cu un editorial foarte bun. Dar dacă scrieți același lucru despre Igor Grosu, veți putea fi calificat drept un jurnalist neautentic, care influențează procesul electoral și prejudiciază imaginea concurentului. […] Un editorial poate doborî un guvern. Poate că la noi acest lucru nu se înțelege”, a spus el.
Ciocan a avertizat și asupra efectelor pe care proiectul le-ar putea avea asupra voluntariatului și participării cetățenilor la viața politică. El a dat exemplul unei persoane care susține pe cineva, fără să fie membru de partid sau candidat, iar conform noilor modificări, o asemenea activitate ar putea fi considerată afiliată concurentului electoral, care să fie obligațt să raporteze niște cheltuieli pe care nu le-a făcut.
„Să presupunem că nu sunt candidat și nu fac parte din niciun partid, dar susțin un candidat pentru că îmi este simpatic. Am învățat împreună la școală acum 30 de ani, îl țin minte, îmi place de el și îmi place politica pe care o promovează. Vreau să-l susțin, fac postări și îi îndemn pe oameni să-l susțină. CEC va fi în drept să mă considere afiliat acestui concurent electoral și să-l oblige să declare cheltuielile respective. Legea îi oferă acest drept. Iar când în lege scrie „este în drept”, vă asigur că așa se va aplica: pentru unul va fi bâtă, pentru altul lege”, a explcat fostul președinte al CEC.
„Acest proiect de lege omoară din rădăcină orice entuziasm politic și orice concept de voluntariat în activitatea politică. Afectează democrația participativă, pentru că, dacă vrei să faci voluntariat, trebuie să te înscrii, să depui declarații și să-ți declari munca la valoarea de piață”, a adăugat Ciocan.
Fostul președinte al CEC mai subliniază că problemele de securitate și combaterea propagandei trebuie să rămână în competența instituțiilor specializate, nu a autorității electorale.
„Chestiunile de securitate trebuie lăsate în seama organelor de securitate. Combaterea propagandei trebuie lăsată în seama instituțiilor create special pentru acest scop. Nu organul electoral trebuie să se ocupe de combaterea dezinformării. Când mai organizați alegeri, fraților, dacă voi combateți dezinformarea? Dacă voi întocmiți registrele presei? Dacă voi monitorizați întregul mediu online, ca să vedeți cine, unde și ce a scris?”, a întrebat Iurie Ciocan.
În opinia sa, dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, CEC va deveni o „suprainstituție care stabilește singură cine participă în campanie, de partea cui participă, cine trebuie să includă cheltuieli suplimentare și cine nu trebuie”.
„Riscul cel mare este să avem campanii electorale în care un concurent să fie favorizat. Asta înseamnă perpetuarea puterii contrar voinței alegătorilor și, în linii mari, manipularea voinței lor. Acesta este riscul real. Aici trebuie să ne concentrăm. Problema nu este doar că mie nu mi se va permite să fac o postare pe Facebook. Acum se spune că CEC va fi un punct de contact, va comunica direct cu platformele și le va indica ce este autentic și ce este neautentic. În forma actuală a proiectului, eu văd riscuri. Riscuri mari”, a concluzionat Iurie Ciocan.