VIDEO | Cine altcineva dacă nu România? Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, despre investițiile românești în infrastructura R. Moldova

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, salută interesul sporit al României de a investi în obiectivele strategice din Republica Moldova. Asta după ce Bucureștiul oficial s-a arătat interesat de a prelua rețelele de distribuție a electricității RED-Nord și FEE Nord. În cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, oficialul s-a întrebat cine altcineva dacă nu România ar trebui să facă acest lucru, în condițiile în care este cel mai apropiat și fidel prieten al cetățenilor moldoveni.

Întrebat ce părere are despre aceste investiții, șeful diplomației de la Chișinău a punctat că autoritățile Republicii Moldova nu pot decât să se bucure că există un astfel de interes.

„Cine altcineva dacă nu România? România este, de departe, cel mai apropiat partener al Republicii Moldova, cel mai de încredere. Firește, România este principalul stat din seria de state din spațiul euro-atlantic pe care ne-am dori să-i vedem drept investitori strategici în Republica Moldova”, a răspuns Mihai Popșoi.

De asemenea, el a precizat că se încearcă facilitarea transmiterii în gestiune și a altor obiective strategice, cum ar fi și Portul Internațional Giurgiulești.

„În contextul celor trei obiective de infrastructură, în unul din ele înțeleg că lucrurile sunt la o etapă ceva mai avansată. Cât privește Portul Giurgiulești, acolo există o serie de întrebări de ordin tehnic a acelui acord de concesionare, făcut încă în perioada comuniștilor, care nu este tocmai în interesul cetățenilor Republicii Moldova și trebuie un pic ajustat, după care se va discuta despre pașii următori. Dar când vine vorba de RED-Nord, înțeleg că există un interes sporit din partea partenerilor noștri și acest lucru nu poate decât să bucure, pentru că, așa cum spuneam, cine altcineva, dacă nu România?”, a reiterat ministrul de Externe.

Acum câteva zile, premierul român Marcel Ciolacu a declarat că România ar putea cumpăra compania „Rețele Electrice de Distribuție Nord” (RED-Nord) din Republica Moldova, care distribuie energie electrică în toate localitățile din nord. Ulterior, ministrul Energiei de la Chișinău, Victor Parlicov, a precizat o decizie similară ar putea fi luată și în cazul FEE Nord.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...