VIDEO | Ciocniri violente la Belgrad între susținătorii și opozanții lui Vucic. Forțele speciale au intervenit pentru a separa taberele

Centrul Belgradului a devenit duminică scena unor confruntări între susținătorii și opozanții președintelui sârb Aleksandar Vucic, în contextul comemorării tragediei feroviare din Novi Sad, produsă în urmă cu un an. Forțele speciale ale poliției au fost desfășurate pentru a separa cele două tabere, iar protestele au degenerat în violențe și ciocniri cu forțele de ordine.

Ministerul de Interne al Serbiei a anunțat că 37 de persoane au fost reținute pentru „încălcarea ordinii publice în timpul unei adunări neautorizate” desfășurate în fața clădirii Parlamentului. Potrivit autorităților, manifestanții s-au adunat spontan după o serie de marșuri comemorative desfășurate sâmbătă la Novi Sad, unde 16 persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii acoperișului gării în 2024, un incident pentru care mulți îi acuză pe politicienii corupți aflați la putere.

Printre protestatari s-a aflat și Diana Hrka, mama unuia dintre tinerii morți în accident, care a anunțat o grevă a foamei în fața Parlamentului, lângă tabăra susținătorilor lui Vučić instalată acolo din martie.

„Dacă vreți să mă omorâți, faceți-o, dar eu nu plec de aici. Dacă mi se întâmplă ceva, știți ce urmează”, le-a spus ea polițiștilor care încercau s-o evacueze, provocând reacții de solidaritate în rândul mulțimii.

Președintele Aleksandar Vucic a acuzat ulterior protestatarii că „au atacat tabăra susținătorilor” săi din fața Parlamentului. În același timp, manifestanți din alte orașe, inclusiv Novi Sad, s-au alăturat acțiunilor de solidaritate față de familia Hrka.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...