VIDEO | Consultări de ochii lumii pe subiectul compensațiilor. Un reprezentant al „Poștei Moldovei”, luat la rost de un deputat și un secretar de stat de la Ministerul Muncii

Consultările publice organizate de Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie pe subiectul acordării compensațiilor la căldură și energie electrică au generat discuții aprinse între parlamentari și oficiali din Guvern și un reprezentant de la „Poșta Moldovei”. Acesta din urmă a criticat dur mecanismul de acordare a ajutoarelor și a anunțat că procesul va genera haos la oficiile poștale și confuzie în rândul cetățenilor. Mai mult, angajatul „Poșta Moldovei” a spus că, în acest an, oamenii vor primi ajutor monetar, nu direct în factură, și nu este clar ce acțiuni ar trebui întreprinse în cazul în care persoanele vor folosi banii primiți în alte scopuri, iar facturile vor rămâne neachitate. 

„Intenția este foarte bună, dar practica de anul trecut eu o consider mai bună. La momentul de față, noi contăm pe conștiința și inteligența omului ca beneficiar și ca plătitor. Cum scapă banii din mâna omului, de atunci se orientează unde trebuie să plătească. Aici este și mecanismul despre care ați vorbit: mecanismul de constrângere, de deconectare, sau de a nu acorda pentru luna următoare, el nu există, am înțeles. Dacă nu există, o să producă un haos. Și totodată o să fie un ambuteiaj pe la poștă cu plățile. Aici atâtea momente apar, că nu știu dacă va fi eficientă practica care se propune acum”, a declarat Victor Caun, reprezentant „Poșta Moldovei”, în cadrul audierilor publice.

Imediat după ce aceste observații, funcționarul a fost contrazis de secretara de stat din cadrul Ministerului Muncii, Corina Ajder, dar și de deputatul PAS, Marina Morozova, care a condus ședința. Morozova i-a mulțumit funcționarului pentru „analiza profundă”, dar s-a arătat convinsă că probleme nu vor fi. 

„Mulțumim mult, apreciem concluziile dumneavoastră, doar că trebuie să vă amintim că prin „Poșta Moldovei”, anul trecut, 260 de mii de cetățeni au primit aceasta compensație. Sigur că apreciem analiza profundă pe care ați făcut-o dumneavoastră, dar ține de altceva. Deci, „Poșta Moldovei” va oferi aceasta compensație, așa cum a oferit-o anterior la circa 260 de mii de oameni,  a replicat deputatul PAS. 

„Corect, anul trecut nu au fost probleme, anul acesta vor fi”, a mai răspuns funcționarul de la „Poșta Moldovei”.

În discuție s-a implicat și Corina Ajder, secretar de stat la Ministerul Muncii, care i-a reproșat lui Victor Caun că mecanismul a fost discutat anterior cu toate instituțiile responsabile, inclusiv „Poșta Moldovei”, care au declarat că sunt pregătiți pentru implementarea acestuia. 

„Sorry, domnule, dumneavoastră înțelegeți că cum asta s-a discutat cu Ministerul Energiei, s-a discutat și cu Dumneavoastră. Deci este coordonat și “Poșta Moldovei”, conducerea “Poștei Moldovei” ne-a asigurat că este pe deplin pregătită să facă față și mă surprinde acum. Nu știu ce e. E poziția conducerii, poziția dumneavoastră, dar haideți, zic, să continuăm discuția”, a spus secretarul de stat.

Cetățenii care vor să primească compensații pentru energie în sezonul rece 2024-2025 se pot înscrie, începând cu 4 noiembrie, pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. Anul acesta, sprijinul financiar va fi oferit direct în contul bancar sau prin oficiile poștale, și nu ca reducere în facturi. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...