VIDEO | „Cu racheta, la naiba”. Zelenski, răspuns tăios când un jurnalist rus l-a întrebat când va veni la Moscova

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o replică tăioasă la adresa unui jurnalist al televiziunii de stat ruse „Rossia-1”, care l-a întrebat în repetate rânduri când intenționează să vină la Moscova. Episodul s-a produs miercuri, 23 septembrie, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

Zelenski se deplasa împreună cu membrii delegației ucrainene, când Valentin Bogdanov, șeful biroului VGTRK din New York, i-a strigat de mai multe ori în limba rusă: „Vladimir Aleksandrovici, când la Moscova?”.

Inițial, liderul ucrainean nu a răspuns. După ce întrebarea a fost repetată, Zelenski s-a întors și a înjurat: „Cu racheta, la naiba”. Momentul a fost surprins într-o înregistrare video și relatat ulterior de mai multe publicații.

Întrebarea jurnalistului rus vine în contextul în care Moscova insistă că o eventuală întâlnire directă între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski ar putea avea loc în capitala Rusiei.

Chiar în 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat această poziție. Potrivit acestuia, dacă Zelenski dorește să se întâlnească cu Putin, poate veni la Moscova, iar partea rusă îi va oferi „garanțiile de securitate necesare”. Peskov a adăugat că Moscova consideră inoportună o reuniune la nivel înalt înainte ca negocierile să fie pregătite la nivel de experți.

La rândul său, Zelenski a declarat anterior că este pregătit pentru o întâlnire cu Vladimir Putin, inclusiv într-un format trilateral la care să participe și președintele american Donald Trump.

Maria Zaharova nu putea, desigur, să lase să treacă necomentată replica lui Zelenski. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a profitat de ocazie pentru una dintre obișnuitele sale trimiteri istorice cu subînțeles, făcând o paralelă cu Falsul Dmitri, personaj din perioada „Timpurilor tulburi” din istoria Rusiei.

„Consider că, atunci când a spus că va ajunge la Moscova cu racheta, chiar și-a amintit sau se teme de soarta Falsului Dmitri, a cărui cenușă a fost îndesată într-un tun și trasă. Au tras în direcția Poloniei. Am impresia că, într-un fel freudian, fie i-a scăpat această formulare, fie acesta este într-adevăr lucrul pe care îl presimte”, a comentat Zaharova.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...