
Refuzul vicepreședintelui Parlamentului European, Katarina Barley, de a permite, joi, unor europarlamentari să organizeze un minut de reculegere în memoria activistului conservator american Charlie Kirk a provocat un val de proteste în rândul parlamentarilor conservatori, inclusiv din Partidul Popular European.
Mai mulți europarlamentari de dreapta au acuzat-o pe Barley și pe colegii săi socialiști că au politizat cererea și folosesc regulile parlamentare pentru a boicota omagiile aduse figurilor politice care nu le convin, transmite Euronews.
„Dorim să cinstim memoria oamenilor care sunt importanți pentru grupul nostru politic, și ceilalți trebuie să accepte asta”, a declarat Kosma Zlotowski, europarlamentar polonez din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), inițiatorul propunerii de minută de reculegere.
Într-un incident separat, joi, europarlamentarul Charlie Weimers, membru al grupului de dreapta suedez, a fost informat că minutul de reculegere propus nu poate avea loc. În videoclipuri postate pe rețelele sociale, susținătorii lui Weimers au huiduit decizia lui Barley.
Reprezentanți ai socialiștilor, contactați de Euronews, au refuzat să comenteze, dar au declarat că vor respecta regulile parlamentare și deciziile președintei Roberta Metsola, care, de altfel, face parte din PPE.
Refuzul a stârnit nemulțumirea lui Weimers și a altor membri ai ECR, care au comparat situația cu minutul de reculegere acordat în 2020 pentru George Floyd, ucis de poliție, eveniment ce provocase dispute politice majore.
Potrivit regulilor Parlamentului European, minutele de reculegere se pot organiza doar la începutul ședințelor plenare și trebuie solicitate înainte de deschiderea sesiunii. Doar câțiva membri PPE au reacționat public la această dispută, dar unii europarlamentari au susținut inițiativa ECR de a onora memoria lui Kirk.
Miriam Lexmann, europarlamentar PPE, a confirmat că „evenimentele comemorative pot avea loc doar la începutul ședințelor plenare”, dar a declarat că va sprijini o altă cerere de minut de reculegere pentru „a cinsti moștenirea lui Charlie Kirk în dialogul politic”.
„Ucidera sa este un semnal de alarmă, întrucât observăm poziții tot mai extreme și ură împotriva creștinilor și conservatorilor în UE, inclusiv în Parlamentul European”, a adăugat Lexmann.
Săptămâna aceasta, președinta Metsola a deschis o ședință plenară cu un minut de reculegere pentru Andrii Parubii, politician ucrainean asasinat recent la Lvov, fără opoziție în sală. De asemenea, europarlamentarii au ținut minute de reculegere pentru victimele accidentului funicularului Gloria din Lisabona, incendiile forestiere din Europa și războiul din Gaza.