
Igor Dodon nu trebuie lăsat să revină în funcția de președinte al Republicii Moldova, iar oamenii ar trebui să nu se lase manipulați de acesta, chiar dacă s-au săturat de actuala guvernare și își doresc o schimbare. O spune liderul „Partidului Nostru, Renato Usatîi, care îl acuză pe Dodon că ar încerca să „prostească oamenii”, pe fundalul nemulțumirilor care există. Declarațiile au fost făcute într-o înregistrare video pe internet.
„Trebuie să scăpăm de PAS și Maia Sandu, dar sigur nu trebuie să-l întoarcem pe Dodon. Este adevărat, oamenii au obosit tare de actuala guvernare. Nu e vorba doar de electoratul opoziției, ci chiar și cei care au susținut, iar unii încă mai susțin PAS. Cu toate acestea, nu trebuie să prostim oamenii”, a menționat Usatîi.
Potrivit lui, deși evită să spună direct dacă va candida sau nu, liderul PSRM încearcă să transmită electoratului că el este singura alternativă.
„Dodon unora le spune că mai bun decât el nu există și aceasta ar arăta sondajele, altora le spune că nu este cu rușii, iar la televiziune vorbește cu totul altceva – că nu are ambiții prezidențiale și că va susține un candidat neutru. Nu poți duce mereu întreaga lume în eroare. Termină cu aceste minciuni! În timp ce Dodon cu Sandu umblă pe la diferite cancelarii străine, în Moldova trebuie să decidă doar poporul”, a mai menționat Renato Usatîi.