VIDEO | Doru Petruți: „Guvernul Munteanu e sortit să livreze. Nu mai există spațiu pentru povești”

Noul premier, Alexandru Munteanu, intră într-un mandat mult mai complicat decât au avut predecesorii săi, iar noul cabinet nu va mai beneficia de „luxul” narațiunilor și al jocului de imagine. Opinia aparține sociologului Doru Petruți, care subliniat că acesta este sortit să livreze rezultate, întrucât n-a mai rămas „spațiu pentru povești”.

„El are nevoie de timp să fie conectat cu Republica Moldova. Și asta e valabil și pentru mai mulți miniștri, care au experiențe bune, interesante, și-n exterior, alții în mediul privat, dar nu sunt conectați și n-au experiența instituțională”, a spus Petruți, la emisiunea „Contrasens”, de la ZIUA.md.

El a subliniat că testul real va fi modul în care noul premier va reuși să lucreze cu instituțiile statului, deoarece prin ele se face integrarea europeană, iar situația în instituții, după cei patru ani de mandat ai PAS, nu arată chiar bine.

„Dați-mi voie să am un pic de emoții și să fiu un pic mai sceptic, pentru că instituțiile vin după patru ani de mandat PAS. Domnia sa e într-o poziție foarte presantă”, a spus sociologul.

El a mai atras atenția că, atât președintele, cât și PAS și partenerii externi, în ultimii patru ani, s-au concentrat masiv pe narațiuni și crearea unor curente de opinie, uneori peste limita legalității și a bunului simț, pentru a obține rezultatele electorale dorite.

„S-au ocupat de aceste curente de opinie și pe parcursul celor patru ani de guvernare. Domnul Munteanu nu mai are loc, nu i-au mai lăsat efectiv loc pentru povești. Toate poveștile care se puteau spune, au fost deja spuse. Ăsta e un guvern care e sortit să livreze”, a conchis Doru Petruți.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...