
Două localități de pe malul românesc al Dunării, Plauru și Ceatalchioi, au fost evacuate complet luni, după ce un petrolier încărcat cu aproximativ 4.000 de tone de GPL a fost lovit de o dronă rusească în apropierea portului ucrainean Izmail. Nava, aflată la doar 300 de metri de Plauru, a izbucnit în flăcări în timpul nopții, iar gazul scăpat prin fisuri continuă să ardă, menținând un risc ridicat de explozie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că flăcările, vizibile de la kilometri depărtare, pot declanșa o deflagrație cu un impact estimat la 4,5 – 5 kilometri, suficient pentru a afecta grav mai multe localități de pe teritoriul României.
Potrivit DSU, 180 de persoane s-au autoevacuat, iar 66 au fost preluate de echipele de intervenție, inclusiv o persoană cu probleme locomotorii care a primit îngrijiri medicale. O parte dintre evacuați au fost cazați temporar în municipiul Tulcea.
Forțe ale ISU, Poliției și Jandarmeriei rămân în continuare în zonă pentru a monitoriza situația, în timp ce militarii au fost retrași preventiv.
„La ora 21:30 au fost încheiate operațiunile de evacuare preventivă. Situația rămâne una cu risc ridicat, iar echipajele sunt pregătite să intervină în orice moment”, a transmis DSU.
Localnicii au fost alertați prin mesaje RO-Alert, iar mulți au plecat în grabă. Unii au refuzat însă să plece, fiind convinși de autorități abia după discuții insistente.
Petrolierul turcesc Orinda a fost lovit, luni, în jurul orei 02:00. Flăcări puternice și un șuierat continuu indică multiple fisuri prin care GPL-ul iese în atmosferă și se aprinde instantaneu.
Experții avertizează că, în cazul unei deflagrații, energia eliberată ar putea atinge 180 de trilioane de jouli, echivalentul unui cutremur de magnitudine 5. Prefectul județului Tulcea, Alexandru Munteanu, confirmă gravitatea.
„Dacă explozia se produce, efectele se vor simți pe o rază de 5 kilometri”, a declarant oficialul, citat de Stirileprotv.ro.
Autoritățile iau în calcul trei scenarii principale privind evoluția situației, potrivit sursei citate. Primul este cel mai periculos, cedarea bruscă a unuia dintre rezervoarele presurizate de pe navă, supraîncălzite de flăcări, ceea ce ar putea provoca o explozie majoră, cu o minge de foc uriașă, fragmente metalice proiectate pe distanțe mari și o undă de șoc devastatoare.
Un al doilea scenariu este formarea și aprinderea unui nor de vapori de gaz, situație în care explozia ar fi mai redusă ca intensitate, dar ar rămâne extrem de periculoasă pentru localitățile din apropiere.
Cel mai favorabil scenariu este ca incendiul să continue să ardă controlat, iar gazul eliberat să se consume treptat, fără a provoca o deflagrație, permițând astfel pompierilor și specialiștilor să monitorizeze evoluția până la eliminarea completă a riscului.
Inginerul chimist Anca Sterpu explică.
„Pericolul vine din integritatea rezervoarelor presurizate. O rupere bruscă poate provoca o explozie masivă.”
Șeful DSU, Raed Arafat, confirmă calculul riscului.
„Impactul unei posibile explozii poate ajunge la 5 kilometri.”
Ministerul român al Apărării a anunțat relocarea echipamentelor militare de monitorizare instalate în zona frontierei, pentru protecția militarilor. Petrolierul continuă să ardă nestingherit, iar nicio echipă nu poate interveni în apropiere din cauza temperaturilor uriașe și a riscului de explozie. Autoritățile au transmis că evacuații se vor putea întoarce abia după stingerea completă a incendiului și după ce riscurile vor fi eliminate.