
Forțele ruse au avansat spre autostrada Dobropolie–Kramatorsk, capturând poziții în localități din apropiere pentru a sprijini viitoare operațiuni ofensive, potrivit grupului ucrainean de monitorizare DeepState. Oficialii ucraineni nu au comentat public situația, iar purtătorii de cuvânt ai două brigăzi implicate în lupte au refuzat să facă declarații.
Harta actualizată de organizație, realizată pe baza surselor deschise și a informațiilor transmise de unități de pe teren, arată că zona de contact a ajuns până la autostradă, utilizată frecvent de civili și militari până la jumătatea lunii iulie.
Dobropolie se află la 94 km nord-vest de Donețk, oraș aflat sub ocupație rusă, și la 22 km nord de Pokrovsk. Profitând de superioritatea numerică, trupele ruse au pătruns în mai multe localități din regiune, unde își consolidează pozițiile.
Ofensiva, parte a operațiunilor desfășurate între Pokrovsk și Kostantinovka din primăvară, s-a intensificat în august, aducând rute logistice esențiale ale Ucrainei în raza dronelor rusești. Avansul amenință direct apărarea aglomerării urbane controlate de Kiev în estul Donețkului – Sloveansk, Kramatorsk, Drujkovka și Kostantinovka.
Noile fortificații construite de ucraineni sunt ocolite momentan de ruși, cu posibilitatea de a le captura și utiliza defensiv. DeepState avertizează că, în lipsa unei schimbări pe front, Dobropolie ar putea cădea înaintea orașului Pokrovsk.
Statul Major al Ucrainei a raportat 35 de atacuri pe 11 august în zona Pokrovsk. Potrivit armatei ucrainene trupele ruse își exploatează avantajul numeric, încercând să „încalce liniile ucrainene în grupuri mici, în ciuda pierderilor mari suferite”.
„Comandantul suprem a decis să desfășoare forțe și resurse suplimentare pentru a detecta și distruge grupurile de sabotaj inamice care pătrund în linia defensivă”, se arată în anunț.
Kyiv Independent nu a putut verifica imediat aceste informații. Ofițerii de presă ai două brigăzi ucrainene despre care se știe că luptă în zonă au refuzat să comenteze situația.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat luni seara că Rusia pregătește noi ofensive și nu dă „niciun semn” că ar fi dispusă să accepte un armistițiu. Declarația a fost făcută cu doar câteva zile înaintea întâlnirii dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, programată pe 15 august în Alaska, pentru a discuta o posibilă încheiere a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
„(Putin) cu siguranță nu se pregătește pentru un armistițiu sau pentru sfârșitul războiului. Este interesat doar să prezinte întâlnirea cu America drept o victorie personală și să continue presiunile asupra Ucrainei”, a spus Zelenski.
Potrivit acestuia, informațiile primite de la serviciile de informații și armată arată că trupele ruse sunt repoziționate pentru noi atacuri, nu pentru pregătiri de pace.