VIDEO/FOTO | „Pe aici nu se trece!” 107 ani de la Bătălia de la Mărășești, care a făcut posibilă Marea Unire a românilor de la 1918

La 24 iulie 1917, începea Bătălia de la Mărășești, cea mai importantă operaţiune militară desfăşurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. „Pe aici nu se trece!”, deviza născută pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27.000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane.

Armata română, condusă de generalul Eremia Grigorescu, a oprit o puternică ofensivă germană condusă de mareşalul Anton Ludwig August von Mackensen, declanşată cu scopul scoaterii definitive a României din război.

A fost un an cu pierderi grele pentru armata română, nevoită să abandoneze Oltenia, Dobrogea şi Muntenia pentru a se retrage în Moldova. Cu toate aceste pierderi teritoriale, dar mai ales umane, lupta nu a fost abandonată, iar frontul avea să fie stabilizat la porţile Moldovei.

Intrată în război alături de Franţa, Italia, Rusia şi Anglia, care formau Antanta, România s-a pomenit singură în faţa armatei germane şi austro-ungare, sprijinită de aliaţii turci şi bulgari, fiind astfel obligată să suporte o ripostă concertată a inamicului.

Cu un rege şi un guvern retras la Iaşi, alături de întreaga comandă a armatei române, dar şi cu un ajutor de data aceasta consistent din partea Misiunii Militare Franceze, s-a reuşit reorganizarea armatei române în vara anului 1917.

„Marea încleştare a durat 29 zile şi a angajat, de ambele părţi, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi o brigadă de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de înverşunate, de atacuri şi contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă tensiune. Alături de Mărăşeşti, în geografia istorică a românilor şi-au căpătat un loc aparte nume de localităţi, râuri sau păduri: Bizigheşti, Străjescu, Furceni, Doaga, Moara Albă, Şuşiţa, Zăbrăuţ, Chicera, Cosmeşti, Călini, Răzoare, Muncelu. Tentativa inamicului de a străpunge frontul ţinut de Armata 1 română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu) a fost dejucată. Aici, la Mărăşeşti, armata română a repurtat o nouă şi mare victorie, dovedind lumii că pe aici nu se trece”, scria istoricul Constantin Kiriţescu.

Luptele de la Mărăşeşti au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a marelui nostru războiu naţional”, iar oraşul erou a căpătat, prin jertfa ostaşilor români şi a aliaţilor ruşi şi francezi, nu numai o consacrare naţională, ci şi una internaţională.

„Întru slava eroilor neamului” au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...