
O eventuală explozie la depozitul de muniții de la Cobasna nu ar avea nici pe departe puterea de distrugere care se invocă de ani de zile. Concluzia se regăsește într-un raport al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), prezentat de șeful instituției, Alexandru Musteață.
Potrivit acestuia, afirmația potrivit căreia o explozie la Cobasna ar putea produce efecte similare unei explozii nucleare provine dintr-un studiu din 2005, citat ulterior pe larg de agențiile de presă rusești. În acesta era invocat inclusiv un posibil cutremur cu magnitudinea de aproximativ 7,5 grade.
„Raportul nostru arată clar de ce această comparație este falsă. Ea confundă masa totală a munițiilor depozitate cu cantitatea reală de exploziv activ”, a declarat Musteață.
Șeful SIS a explicat că bomba atomică detonată la Hiroshima a avut o putere echivalentă cu aproximativ 15.000 de tone de TNT, fiind de circa 1.500 de ori mai puternică decât cea mai puternică muniție convențională existentă la Cobasna.
„Pentru ca acest scenariu să fie real, ar fi nevoie ca 1.500 de bombe convenționale, de 10 tone fiecare, să detoneze simultan în același loc. Acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic la Cobasna, având în vedere ce și în ce cantitate este păstrată acolo”, a precizat Alexandru Musteață.
Totodată, raportul SIS nu exclude existența unor riscuri legate de depozitul de muniții, însă le califică drept limitate și controlabile.
„Vreau să fim clari. Raportul spune că depozitul de la Cobasna este un risc, dar limitat și controlabil. Nu este o amenințare existențială pentru regiune, așa cum a fost prezentat în mod repetat în scop geopolitic”, a conchis șeful SIS.













