Echipa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din Republica Moldova, detașată în Grecia pentru o misiune de pre-poziționare, a fost implicată activ în stingerea mai multor incendii devastatoare de vegetație și pădure în Grecia.
În după-amiaza zilei de 11 august, un incendiu puternic a afectat orașul Varnavas din prefectura Attica, unde din cauza condițiilor meteorologice extreme, cu temperaturi ridicate și umiditate scăzută, focul s-a răspândit rapid spre zonele rezidențiale, amenințând casele localnicilor.
Pe o suprafață de aproximativ un hectar, mai multe case au fost cuprinse de flăcări. Eforturile echipelor mixte de intervenție s-au concentrat pe stingerea incendiului și protejarea vieților și proprietăților localnicilor.
Până la ora 18:30, pompierii moldoveni, în colaborare cu echipele locale, au reușit să salveze trei persoane, zece case de locuit și cinci autovehicule din calea flăcărilor. Intervenția lor a durat până luni dimineața, transmite IGSU.
În apropierea satului Varnavas, situat la 35 km nord de Atena, peste 190 de pompieri, sprijiniți de 40 de camioane, 11 avioane și cinci elicoptere, au încercat să controleze un incendiu care amenința casele până spre sfârșitul după-amiezii de duminică.
În dimineața acestei zile, echipa IGSU a primit o nouă misiune din partea autorităților elene, de această dată în apropierea capitalei Atena, acolo unde un incendiu de vegetație alimentat de rafalele puternice de vânt a ars copaci, case și mașini și forțând evacuarea spitalelor și a cel puțin 11 localități.
Forțele de protecție civilă din Grecia au ordonat luni evacuarea mai multor localități din suburbiile aflate în nord-estul Atenei, după evacuarea orașului Marathon duminică seara, din fața unui incendiu violent de vegetație care a început duminică și se apropie rapid de capitală.
„Pompierii au luptat toată noaptea și, în ciuda eforturilor supraomenești, incendiul se extinde în continuare foarte rapid și se îndreaptă spre Penteli”, a explicat Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al forțelor de protecție civilă, în cadrul unui briefing de presă luni dimineață.
Cel puțin cinci noi localități au fost evacuate la primele ore ale dimineții, precum și două spitale, unul pediatric și celălalt militar, din Penteli, o municipalitate cu o populație totală de 35.000 de locuitori, aflată la aproximativ 15 kilometri nord-est de capitală. Opt persoane au fost internate în spital cu probleme respiratorii.
Cotidianul Kathimerini a scris că incendiul s-a întins deja pe muntele Penteli. Autoritățile elene au deschis stadionul olimpic OAKA, din nordul Atenei, pentru a găzdui miile de persoane strămutate.