VIDEO | Incendiu în Parlamentul Albaniei. Opoziția a aprins fumigene pentru a bloca legea bugetului

Membri ai Partidului Democrat din opoziția albaneză au aprins, luni, fumigene într-o încercare eșuată de a împiedica camera să voteze bugetul pe 2024. Flăcările au fost stinse rapid de personalul de securitate, care a folosit apa din sticlele găsite în sală.

Incidentul a survenit în timp ce șefa Camerei Deputaţilor, Lindita Nikolla, a deschis dezbaterea asupra proiectului de buget pentru anul viitor prezentat de guvernul condus de Partidul Socialist al premierului Edi Rama.

Înaintea dezbaterii a avut loc şi o altercaţie fizică între gărzile de securitate ale Parlamentului şi mai mulţi deputaţi susţinători ai fostului premier de dreapta Sali Berisha, în prezent parlamentar.

Berisha a susţinut acţiunea colegilor săi de partid pentru a împiedica ceea ce el a descris drept „cea mai mare hoţie din istoria” Albaniei. Acesta a acuzat guvernul că încearcă să reducă la tăcere opoziția în parlament, unde Partidul Socialist al lui Rama are majoritatea, scrie Reuters.

Opoziţia de dreapta îi acuză pe mai mulţi membri ai guvernului social-democrat de corupţie, respectiv fraude şi deturnări de fonduri. Fostul premier Sali Berisha este la rândul său investigat pentru presupuse fapte de corupţie şi are interdicţie de a părăsi ţara.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram

WordPress PopUp Plugin