VIDEO | Întâlnire „fulger” la Istanbul între Rusia și Ucraina. Schimb de prizonieri după a treia rundă de negocieri, care a durat mai puțin de 40 de minute

A treia rundă de negocieri de pace între Rusia și Ucraina, desfășurată miercuri seară la Istanbul, s-a încheiat surprinzător de rapid – în mai puțin de 40 de minute. Potrivit agenției TASS, consultările au început la ora 20:38 (ora Moscovei) și s-au încheiat la 21:16, fiind cea mai scurt dintre cele trei runde derulate până acum. Anterioarele discuții, în mai și iunie, au durat aproape două ore, respectiv puțin peste o oră.

În pofida duratei scurte, discuțiile au produs câteva rezultate notabile. Negociatorul-șef ucrainean, Rustem Umerov, a declarat că Ucraina a propus organizarea unei întâlniri directe între președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin până la sfârșitul lunii august, exprimând speranța că aceasta ar putea „debloca un progres politic real”. Totodată, Umerov a reiterat disponibilitatea Ucrainei pentru o încetare a focului, dar a acuzat Moscova de o „poziție neconstructivă”.

Pe partea rusă, șeful delegației Vladimir Medinski a subliniat că o eventuală întâlnire între liderii celor două state ar trebui să fie precedată de un acord clar privind parametrii soluției politice.

„O astfel de întâlnire trebuie să pună punct războiului”, a declarat Medinski.

Un punct concret agreat de ambele părți a fost un nou schimb de prizonieri de amploare, fiecare parte urmând să elibereze 1.200 de persoane, inclusiv militari grav răniți și prizonieri aflați în captivitate de peste trei ani. Schimburile au fost confirmate de ambele delegații și sunt considerate un progres major.

Președintele Zelenski a anunțat că deja a avut loc al nouălea schimb, în urma căruia „mai mult de 1.000 de ucraineni s-au întors acasă”. Printre cei eliberați se află tineri sub 25 de ani și militari răniți grav.

Rusia a propus și realizarea unor armistiții scurte de 24–48 de ore, pentru evacuarea răniților și recuperarea cadavrelor căzuților din ambele tabere. De asemenea, s-a discutat despre repatrierea copiilor ucraineni transferați în Rusia în timpul războiului. Kievul a transmis o listă cu 339 de nume, iar Medinski a susținut că o parte dintre acești copii au fost deja întorși în Ucraina, urmând ca ceilalți să fie repatriați dacă le sunt identificați părinții biologici.

Totodată, s-a convenit și un schimb de civili deținuți, nu doar de prizonieri de război. Decizia privind o a patra rundă de negocieri va fi luată doar după implementarea acordurilor încheiate până acum, au transmis surse diplomatice.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...