
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, ar putea fi chemat în instanță de primarul Capitalei, Ion Ceban, care îl acuză de declarații false și de manipulare după afirmațiile făcute în urma perchezițiilor la mai mulți funcționari ai Primăriei într-un dosar privind licitațiile trucate, în urma cărora a fost reținut șeful Direcției Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache. Potrivit lui Grosu, Ion Ceban ar fi cel care ar acoperi aceste scheme de corupție.
„Acțiunile de intimidare pornite contra noastră i-au activat pe toți, de o parte CNA-ul, de cealaltă parte jurnaliștii de curte, de a treia parte – deputații PAS care protestează la Primărie, îngrijorându-se de problemele din oraș, exprimându-și îngrijorarea față de problemele din oraș, de parcă situația din țară ar fi una perfectă. Mai nou, acestui val de așa-zise critici în spațiul public s-a alăturat și președintele Parlamentului, dând calificative în stânga și în dreapta, ascunzându-se după imunitate parlamentară. Vreau să îi transmit salutări și să rog colegii noștri din domeniul juridic, chiar dacă încă mai este președinte de Parlament, să fie examinată tragerea lui la răspundere pentru fals în declarații, pentru manipulare publică, la fel cum s-a procedat în alte cazuri”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței de azi a Primăriei Chișinău.
Amintim, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a îndemnat pe edilul Ion Ceban să nu se victimizeze în urma acestui dosar și, dimpotrivă, să lupte contra corupției din primărie, dar nu să o acopere.
„Vreau să le spun un lucru, nu furăm. Nu furați, domnule primar și echipa dvs. Ocupați-vă de lucrul vostru și atunci e ușor și să muncești, și să trăieși, și să dormi. El trebuie să fie primul care să spună: s-a depistat acest lucru, m-am uitat la dovezi, cel puțin suspendat din funcție pe perioada de investigație, dar nu să-l acoperi. Nu e nicio tentă politică. Ceea ce este politic e capacitatea extraordinară a domnului primar de a se victimiza și de a-i apăra pe hoțomani”, a declarat Igor Grosu.