
Republica Moldova suferă cel mai mult de pe urma războiului din Ucraina, dar primește tot mai puțin sprijin financiar sub formă de granturi din partea partenerilor externi. Este observația fostului premier Ion Chicu, care a criticat în Parlament reducerea finanțării nerambursabile și a cerut explicații din partea Guvernului.
Chicu susține că Republica Moldova suportă o serie de costuri și consecințe economice generate de războiul din țara vecină, inclusiv faptul că nu mai cumpără direct gaze, oferă reduceri importante pentru tranzitul pe calea ferată și acceptă, o concurență neloială pe piața internă.
În același timp, constată fostul premier, volumul granturilor externe s-a redus considerabil. Potrivit cifrelor prezentate de Chicu, în 2025 Republica Moldova a beneficiat de finanțări nerambursabile în valoare de 4,45 miliarde de lei, în timp ce pentru 2026 erau prevăzute inițial 2,25 miliarde de lei, iar după rectificarea bugetului suma ar fi fost redusă la 1,42 miliarde de lei.
„Și asta pe fondul faptului că, în 2026, în legea bugetului, noi avem exact de două ori mai puține granturi decât în 2025. Și acum le mai diminuați cu 900 de milioane. Deci noi, ca țară care suferim din cauza războiului din Ucraina, luăm asupra noastră și tarife, și problemele agricultorilor, am ajuns la situația când noi, sub formă de grant, primim de la parteneri, ca pondere în venituri, mai puțin chiar ca în 2020. Vedeți, 1,7%, o să rămână acum raportat”, a spus liderul PDCM.
Potrivit lui Chicu, după anul electoral 2025, Republica Moldova ar primi granturi, raportat la cheltuielile publice, într-o proporție de aproximativ 3,4 ori mai mică.
„Cine răspunde pentru asta? Cine lucrează cu partenerii? Cine le explică că țara asta trebuie de ajutat? Ori numai creditelor în sub 10%? Haideți să ne gândim cu toții la aceste momente, stimați colegi”, a conchis fostul premier.