
Fostul președinte al CEC, Iurie Ciocan, admite că reforma teritorial-administrativă, anunțată de Guvern, ar putea ascunde intenția de a muta centrele de putere în regiunile controlate politic de către PAS. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Contrasens”.
Potrivit lui Ciocan, mesajele transmise public de reprezentanții guvernării, inclusiv de la nivelul conducerii Parlamentului, indică faptul că acest lucru sar putea produce atât în cazul amalgamării obligatorii a primăriilor, precum și în cazul reorganizării administrative a raioanelor.
„Oamenii care comunică din numele guvernului despre aceste reforme, inclusiv conducerea politică a Republicii Moldova la nivel de Parlament, spun că va urma o amalgamare obligatorie, administrativă. Și vorbesc despre acest lucru ca despre o pedeapsă, o bâtă: aveți grijă că dacă nu vă amalgamați voluntar, venim noi peste voi și vă amalgamăm oricum”, a declarat Ciocan.
El afirmă că în teritoriu există percepția că reforma ar putea fi utilizată pentru a consolida influența politică a PAS în anumite zone, în perspectiva alegerilor locale.
„Ei vor să construiască administrații în jurul oamenilor aleși, ori în localitățile unde au echipe puternice ale partidului PAS. Dar este o speculație, nu am dovadă exactă, dar asta vorbesc cu oamenii astăzi”, a precizat fostul șef al CEC.
Ciocan a oferit și un exemplu vehiculat în spațiul public, care vizează raioanele Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești, unde centrul administrativ al noii structuri ar urma să devină orașul Telenești. Asta deși, atât din punct de vedere al aplasării geografice, cât din punct de vedere al dezvoltării, Orheiul este net superior.
De menționat că guvernarea nu a anunțat, deocamdată, un plan concret de reorganizare teritorial-administrativă și nici o posibilă hartă rezultată în urma reformei, discuțiile fiind abia la faza de consultări publice.