VIDEO | Julian Assange, liber după ce a pledat vinovat. Fondatorul WikiLeaks este în drum spre Australia

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmit France Presse.

Australianul a fost eliberat dintr-o închisoare de maximă securitate din Londra luni după-amiază, a părăsit Regatul Unit și s-a prezentat apoi într-o sală de judecată din Insulele Mariane de Nord pentru a oficializa acordul cu Statele Unite.

Assange a pledat oficial vinovat de conspirație ilegală pentru obținerea și diseminarea de informații clasificate în legătură cu presupusul său rol într-una dintre cele mai mari încălcări ale legilor privind materialelor clasificate din istoria militară a SUA.

„Sunt, de fapt, vinovat de acuzație”, a declarat Assange în fața instanței din Saipan, un teritoriu insular american din Pacific.

„Lucrând ca jurnalist, mi-am încurajat sursa să furnizeze informații despre care se spunea că sunt clasificate, pentru a publica acele informații. Cred că Primul Amendament a protejat această activitate… Cred că Primul Amendament și Espionage Act sunt în contradicție, dar accept că ar fi dificil să câștig un astfel de caz, având în vedere toate aceste circumstanțe”, a mai spus el în fața
instanței.

Assange a fost condamnat la 62 de luni de închisoare, pe care deja le-a ispășit într-o închisoare britanică și a fost imediat eliberat.

„Se pare că cele 62 de luni au fost corecte, rezonabile și proporționale cu perioada reală de închisoare. Din aceste motive, vă condamn efectiv la termen. Puteţi părăsi această sală de judecată ca un om liber”, a declarat judecătoarea Ramona V. Manglona la finalul unei scurte audieri.

După verdict, Assange a plecat acasă în Australia unde îl așteaptă familia. Ca parte a unui acord cu Departamentul de Justiție al SUA, i se interzice să vină în SUA fără permisiune. Apărarea lui Assange a spus că WikiLeaks va continua să funcționeze, iar fondatorul organizației „va continua să pledeze pentru libertatea de exprimare și transparența guvernului”.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...