VIDEO | Lovitură pentru moldovenii din diasporă. Copiii care nu și-au perfectat la timp buletin sau pașaport sunt obligați să-și redobândească cetățenia

Copiii moldovenilor aflați în diaspora sunt puși în situația absurdă de a-și redobândi propria cetățenie, dacă nu și-au perfectat, până la vârsta de 18 ani, un act de identitate moldovenesc. Asupra acestui fapt atrage atenția fostului deputat PAS Olesea Stamate, care explică, într-o postare video, noile prevederi ale Legii cetățeniei, modificată în vara anului trecut.

Potrivit ei, procedura de „recunoaștere a cetățeniei”, presupune inclusiv susținerea unor teste de cunoaștere a limbii române și a Constituției Republicii Moldova.

„Dacă o persoană este născută din părinți moldoveni, are certificat de naștere moldovenesc, dar până la 18 ani nu a solicitat eliberarea buletinului de identitate, după majorat trebuie mai întâi să fie recunoscută în calitate de cetățean și să demonstreze cunoașterea limbii și a Constituției, iar abia ulterior poate solicita buletinul de identitate”, a explicat Olesea Stamate.

În opinia sa, această prevedere este exagerată, mai ales în contextul în care Republica Moldova are sute de mii de cetățeni stabiliți peste hotare. În același timp, ea spune că nu este clar cât de complicată este procedura de evaluare a cunoștințelor de limbă română și de Constituție, ținând cont că mulți dintre ei, în virtutea faptului că trăiesc de mulți ani în străinătate, pot avea dificultăți la acest capitol.

„Sper foarte mult ca procedura să fie cât mai simplă posibil și mai accesibilă pentru copiii moldovenilor din diaspora. Pentru toți cei din diasporă care aveți copii ce nu au împlinit majoratul, recomandarea este să solicitați eliberarea buletinului de identitate începând cu vârsta de 14 ani, pentru a evita această procedură complicată după 18 ani”, a spus fosta membră PAS.

În acest context, Olesea Stamate critică lipsa de comunicare din partea autorităților, care nu ar fi informat cetățenii cu privire la respectivele modificări legislative.

„Aceste situații puteau fi evitate dacă exista o comunicare mai activă din partea autorităților și a Guvernului, atunci când s-a modificat legea, pentru ca oamenii să fie pregătiți din timp”, a concluzionat fostul deputat PAS.

Contactați de ZIUA.md, reprezentanții Agenției Servicii Publice au confirmat această informație, făcând trimitere la noua Lege a cetățeniei, nr. 253, din 10 iulie 2025, intrată în vigoare la sfârșitul anului trecut.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...