
Șefa statului, Maia Sandu, și-a exercitat dreptul la vot. Președintele R. Moldova i-a îndemnat pe cetățenii moldoveni să aleagă valorile europene și un parlament independent, care să nu fie controlat de interese străine.
„Moldovenii trebuie să decidă pentru Moldova. Statul face tot pentru ca oamenii să fie protejați, să fie în siguranță, nu vă fie frică, mergeți la vot, e dreptul nostru, suveran, să decidem pentru țara noastră. Doar oameni care cu adevărat cred în Republica Moldova, doar oameni cu adevărat care cred în valorile europene, pot să formeze o majoritate pro-europeană în următorul Parlament și doar așa putem să mergem mai departe, să ne dezvoltăm țara, să ne dezvoltăm localitățile, așa cum își doresc cetățenii”, a declarat Maia Sandu.