VIDEO | Mesaj disperat al unui agricultor, care riscă să piardă investiții de milioane, ascultat cu spatele de premierul Recean

Strigătul de disperare al unui fermier în centrul Capitalei l-a lăsat rece pe premierul Recean. Acesta nu a binevoit nici măcar să se întoarcă cu fața spre el, în timp ce agricultorul îi explica situația gravă în care se află și îl întreba de ce guvernul nu-și îndeplinește angajamentele asumate. Imaginile în care Dorin Recean stă cu spatele la agricultor au devenit virale pe internet.

„Ce se întâmplă, domnule prim-ministru? Personal am depus pentru TVA (cerere de restituire – n.r.). Am două milioane pe cont. Eu personal am depus. Nici până la ziua de astăzi nu mi s-au alocat banii. Deși în sistemul dumneavoastră pare că totul e bine. De ce suntem duși în eroare? Noi am făcut investiții, bazându-ne pe cuvintele voastre”, a spus fermierul.

Deși i s-a adresat în câteva rânduri, Dorin Recean nu s-a întors cu fața la el.

„Ajungem în Chișinău și lumea zice: sunteți milionari, aveți tractoare. De ce nu spuneți realitatea? Noi am investit în agricultură. Am luat credite. Am crezut în cuvintele voastre. Din un milion de euro băgați. Casă, tot, absolut tot este pus în gaj. Acum ce facem noi? Facem o agricultură performantă? Investim. Dar am ajuns la nimic, din cauza voastră, pentru că s-au făcut investiții, așteptăm bani întorși și nu vin. Dați-ne subvențiile din anul trecut, stimate domnul prim-ministru. Nu mai vorbiți de scăderea prețurilor. Nom vrem soluții”, a declarat agricultorul.

Asociația „Forța Fermierilor” a reluat protestele de la începutul acestei săptămâni, aducând câteva zeci de tractoare în Piața Marii Adunări Naționale. Fermierii cer, printre altele, achitarea compensațiilor de 3000 de lei per hectar, achitarea datoriilor la subvenții și prelungirea programului de rambursarea TVA.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram