VIDEO | Mihail Podoleak, despre aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE: Va fi mai mult mai devreme decât 2030

Mihail Podoleak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, susține că țara sa, alături de Republica Moldova, vor adera la Uniunea Europeană în cel mult doi ani după sfârșitul războiul, declanșat de Rusia în 24 februarie 2022.

În cadrul emisiunii Moldova LIVE de la Exclusiv TV, Podoleak a declarat că procesul de integrare europeană va dura mult mai puțin decât termenul anunțat de autoritățile de la Chișinău, care vorbesc despre anul 2030.

„Cred că este corect că doamna Maia Sandu face o apreciere în acest sens, cu acuratețe. Cred însă că totul se va întâmpla mult mai repede, pentru că singurul factor de reținere pentru comunitatea europeană era Federația Rusă. Atunci când Rusia va cădea și, pentru o anumită perioada, se va concentra pe soluționarea problemelor sale interne, vom avea parte de ritmuri mult mai accelerate privind principala întrebare. După finalizarea războiului, Ucraina, în scurt timp, de aproximativ o lună, va deveni membru al alianței militare, iar peste un an, un an și jumătate sau maximum doi, alături de Moldova, va deveni membru al Uniunii Europene”, a declarat Mihail Podoleak la Moldova LIVE.

În cadrul aceleiași emisiuni, oficialul ucrainean a declarat că încheierea războiului din Ucraina se va contura spre sfârșitul acestui an. Republica Moldova și Ucraina au devenit state candidate pentru aderare în UE în iunie 2022.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...