
Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat joi, în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, că Uniunea Europeană va deschide oficial, pe 4 iulie, la Chișinău, primul capitol de negociere privind aderarea Republicii Moldova – cel referitor la „Valori fundamentale”.
„După cum știți, într-un proces de aderare sunt negocieri pe 33 de capitole, și la Summitul care o să aibă loc la Chișinău în 4 iulie, cu participarea reprezentanților Comisiei, ai Uniunii, se deschide primul capitol, valori fundamentale”, a declarat Nicușor Dan, adăugând că, la inițiativa României, Republica Moldova va fi menționată explicit în declarația finală a reuniunii de la Bruxelles.
„Interesele României sunt pe Republica Moldova și, la inițiativa României, în declarația finală o să fie un paragraf despre Republica Moldova.”
Summitul UE–Republica Moldova din 4 iulie, care va avea loc la Reședința de Stat din Chișinău, va marca prima reuniune bilaterală oficială găzduită de autoritățile moldovene cu instituțiile europene. Uniunea Europeană va fi reprezentată de președintele Consiliului European, Antonio Costa, și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Din partea Republicii Moldova vor participa președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Dorin Recean.
Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat anterior că „evoluția acestui cluster va determina ritmul negocierilor de aderare”. Capitolul „Valori fundamentale” este considerat atât punctul de pornire, cât și criteriul definitoriu al întregului proces.
Deschiderea acestui prim capitol vine în contextul unor blocaje generate de Ungaria în raport cu Ucraina – blocaje care afectează indirect și Republica Moldova, cele două state candidate fiind legate procedural în această etapă.
„Ungaria nu susține, la această etapă, începerea negocierilor UE cu Ucraina. Lipsa unui vot din partea Ungariei pentru Ucraina ne stopează și pe noi”, a explicat Gherasimov.