
Noapte grea pe drumurile locale și naționale. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au organizat peste 80 de misiuni în ultimele 24 de ore pentru psrijinirea populației și lichidarea consecințelor situațiilor de risc provocate de ninsori și polei.
În 33 de situații, salvatorii au intervenit pentru tractarea și deblocarea vehiculelor. În satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia salvatorii au avut misiunea de a debloca o ambulanță care se deplasa spre pacient și a derapat de pe drum din cauza poleiului. O altă ambulanță cu pacient a fost tractată de angajații IGSU în localitatea Susleni, raionul Orhei, iar la Ialoveni mai multe unități de transport, printre care două autobuze, un camion și patru autoturisme au avut nevoie de sprijin pentru a-și continua drumul.
La Nicoreni, Drochia, salvatorii au deblocat 10 automobile, iar alte trei autovehicule au fost tractate în localitatea Zăicani, raionul Râșcani. Intervenții similare au avut loc în raioanele Glodeni, Sângerei, Ocnița, Edineț și municipiul Chișinău. În urma situațiilor de risc nicio persoană nu a avut de suferit.
De asemenea, pe parcursul nopții, în misiuni au fost implicate și echipajele Poliției de Frontieră. Cele mai multe intervenții le-au avut angajații din sectoarele Larga, Cuconeștii Noi, Lopatnic și Costești, care au deblocat pe drumurile din zona de frontieră mașini împotmolite în zăpadă sau care erau în imposibilitate de deplasare în pantă.
Tot noaptea trecută, pe drumurile naționale au fost mobilizați peste 200 de muncitori și peste 260 de utilaje. Cele mai complicate intervenții au fost pe drumurile Edineț – Otaci, Soroca – Unguri, Chișinău – Orhei – Bălți, Chișinău – Comrat – Giurgiulești, Hâncești – Lăpușna și pe porțiuni dintre drumul local Bălțata – Maximovca – Mereni – Chetrosu – Gangura.