VIDEO | Pakistanul a bombardat Kabulul și marile orașe din Afganistan: „Acum este război deschis între noi și voi”

Mai multe explozii au zguduit Kabulul în primele ore ale zilei de 27 februarie, la doar câteva ore după ce Afganistanul și Pakistanul au făcut schimb de lovituri în zona lor montană de frontieră. Surse locale au declarat pentru Radio Mashaal că patru locații din capitala afgană au fost vizate, precum și o bază militară din regiunea Kandahar. Martorii spun că au auzit avioane militare survolând orașul înaintea exploziilor.

Purtătorul de cuvânt al guvernului taliban de la Kabul, Zabihullah Mujahid, a confirmat lovituri în „anumite zone din Kabul, Kandahar și Paktia”, precizând că, deocamdată, nu există informații despre victime.

Armata pakistaneză a confirmat că avioanele sale de vânătoare au bombardat ținte din Afganistan. Purtătorul de cuvânt al guvernului pakistanez, Mosharraf Zaidi, a scris pe rețeaua X că „loviturile de răspuns ale Pakistanului împotriva țintelor din Afganistan continuă”, calificând acțiunea drept reacție la „atacuri afgane neprovocate”.

Escaladarea survine după ce forțele talibane au anunțat lansarea unei „operațiuni ofensive de amploare împotriva centrelor și instalațiilor militare pakistaneze de-a lungul Liniei Durand”, frontiera disputată dintre cele două state.

Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Muhammad Asif, a adoptat un ton extrem de dur, afirmând că situația a degenerat într-un conflict deschis.

„După retragerea forțelor NATO, se aștepta ca în Afganistan să se instaureze pacea, iar talibanii să se concentreze pe interesele poporului afgan și pe stabilitatea din regiune. Însă talibanii au transformat Afganistanul într-o colonie a Indiei. (…) Paharul răbdării noastre s-a umplut. Acum este război deschis între noi și voi. Armata Pakistanului nu a venit de peste mări. Suntem vecinii voștri și vă cunoaștem bine capacitățile”, a declarat oficialul.

La rândul său, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a afirmat că forțele țării sunt pregătite să „protejeze securitatea, suveranitatea și integritatea teritorială”, subliniind că armata este hotărâtă „să nu permită, în nicio circumstanță, compromiterea păcii și securității”.

Ministerul taliban al Apărării susține că 55 de membri ai forțelor de securitate pakistaneze au fost uciși și că două baze și 19 posturi de frontieră au fost capturate. De cealaltă parte, Islamabadul afirmă că 133 de luptători talibani afgani au fost confirmați morți și peste 200 răniți, fiind distruse 27 de posturi și capturate nouă. Bilanțurile prezentate de cele două părți nu au putut fi verificate independent.

Pe fondul escaladării, Rusia a cerut ambelor părți să înceteze imediat atacurile transfrontaliere și să își rezolve divergențele prin mijloace diplomatice.

Iranul, prin ministrul de externe Abbas Araghchi, a transmis că Republica Islamică este pregătită „să ofere orice asistență necesară pentru a facilita dialogul și a consolida înțelegerea și cooperarea dintre cele două țări”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat la dezescaladare și la soluționarea diferendelor prin mijloace diplomatice.

Noile ostilități vin la câteva zile după ce lovituri aeriene pakistaneze în provinciile Nangarhar și Paktika au ucis cel puțin 18 persoane, potrivit autorităților afgane și ONU. Islamabadul a susținut că a vizat șapte locații militante într-un „răspuns punitiv” la atentate sinucigașe recente atribuite extremiștilor cu bază în Afganistan, afirmând că până la 80 de militanți au fost uciși. Kabulul a respins aceste afirmații ca fiind „false” și a declarat că pregătește „un răspuns adecvat și calculat”.

Autoritățile talibane neagă că ar adăposti militanți ai Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP), o grupare insurgentă pakistaneză afiliată ideologic talibanilor afgani, dar care operează separat. Pakistanul acuză constant Afganistanul că oferă refugiu TTP și unor afiliați regionali ai grupării Stat Islamic.

Un raport recent al ONU a menționat că guvernul de la Kabul oferă un mediu favorabil unor grupări teroriste și sprijină TTP, acuzații respinse de talibani, care susțin că securitatea Pakistanului este o problemă internă a acestuia.

Afganistanul și Pakistanul se află într-un conflict de frontieră încă din 1947, după independența Pakistanului în urma divizării Indiei Britanice. Granița dintre cele două state urmează așa-numita Linie Durand, lungă de aproximativ 2.600 km, stabilită prin acordul din 1893.

Kabulul consideră însă că aceasta este o frontieră colonială care a privat Afganistanul de teritorii istorice paștune și niciun guvern afgan nu a recunoscut oficial Linia Durand.

Tensiunile s-au amplificat după loviturile aeriene pakistaneze asupra Afganistanului din octombrie 2025 și confruntările transfrontaliere ulterioare, soldate anul trecut cu zeci de militari morți de ambele părți, înaintea unui armistițiu mediat de Qatar. Mai multe runde de negocieri facilitate de Qatar și Turcia nu au reușit însă să producă un acord durabil.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...