
Premierul Dorin Recean adresat, în această seară, un mesaj pentru alegători în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului de duminică. Fără a da nume, prim-ministrul a denunțat un atac al „unei grupări de hoți”, care încearcă să deturneze rezultatele alegerilor din 20 octombrie.
„O grupare de hoți încearcă să amăgească oamenii, să le promită bani, să le transmită informații false, să-i sune și să-i mintă. Rog toți cetățenii să fie atenți – această grupare spune minciuni și îi cheamă pe oameni să facă lucruri ilegale. Vă rog să nu-i credeți. Țara noastră se află într-un moment de răscruce. Și doar noi, moldovenii, trebuie să decidem încotro va merge Moldova. Din păcate, însă, sunt uniii în țară și în afara țării care nu-și doresc o Moldovă puternică, independentă, unde poporul își decide soarta. Ei își doresc o Moldovă pe care să o poată fura și controla în interesele lor de grup”, a punctat prim-ministrul.
Potrivit lui Recean, în ultima perioadă, tentativele de destabilizare din partea grupărilor criminale controlate din exterior s-au intensificat.
„Doar într-o lună, instituțiile statului au documentat 15 milioane de euro, 130 de mii de oameni plătiți pentru a-și vinde votul, pentru a crea haos și a împiedica intrarea țării noastre în lumea civilizată, acolo unde este pace și oamenii trăiesc în bună înțelegere și bunăstare. Inspectoratul General al Poliției a făcut 350 de percheziții pe cauze penale, a reținut sute de infractori, a pus peste 250 de amenzi, a ridicat zeci de milioane de lei – bani murdari pregătiți pentru comiterea de infracțiuni. Gruparea criminală plănuiește să sune sute de mii de oameni în ziua votului pentru a-i speria, minți sau promite mită electorală. Încă o dată, dragi cetățeni, nu cădeți în capcana unor ilegalități banditești”, a spus premierul.
Recean a mai adăugat că instituțiile statului își vor face datoria și vor proteja votul oamenilor și procesele democratice.
„Dar de voi, dragi cetățeni, depinde să opriți atacul asupra democrației. Duminică voi faceți alegerea – ne întoarcem în trecut, singuri, fără resurse pentru dezvoltare, vulnerabili în fața provocărilor sau mergem în viitor, în familia țărilor civilizate, care ne ajută să ne modernizăm țara și să trăim în pace, așa cum ne dorim. Am încredere că moldovenii nu vor permite niciodată să fie amăgiți, iar soarta lor să fie dictată de bani murdari și voturi cumpărate. Ei vor să ne vândă viitorul. Noi, vot cu vot, de la Ocnița la Cahul, de la Ungheni la Ștefan Vodă, vom apăra, prin vot, viitorul copiilor noștri, pentru că alegem să trăim în libertate și pace. Duminică puterea e la fiecare cetățean al țării noastre. Puterea e la voi! Mergeți la vot!”, a adăugat Recean.