
Premierul Dorin Recean este convins că omul de afaceri Alexandru Munteanu, propus de PAS la șefia Guvernului, va aduce „un nou suflu” în executiv și că experiența candidatului va impulsiona reforma justiției și dezvoltarea securității. Dorin Recean spune că Alexandru Munteanu i-a fost profesor la facultate și că are un potențial mare în „a crește oameni”.
„Îl cunosc pe domnul Munteanu de la facultate, mi-a fost profesor în anul 1991. Apropo, el este cel care m-a convins să merg la electrofizică, eu vroiam să fac mecanică, iar el, la un moment dat, zice: Dorin, lumea se mișcă de la atomi spre biți. Dincolo de faptul că domnul Munteanu are o experiență extraordinară de a încuraja și de a crește studenți, experiența lui profesională, experiența lui de a crește oameni, experiența lui de a fi economist, întreprinzător, investitor, va aduce exact acel suflu nou în guvern și în societate, de care avem nevoie ca să dezvoltăm economia. Iarăși, experiența lui este foarte bună și pentru cele două aspecte, care au trebuit să le rezolvăm în această perioadă, este securitatea și reforma justiției, pe care se dezvoltă o economie bună. Așa că am încredere că de aici încolo ne mișcăm în direcția corectă”, a declarat Dorin Recean în cadrul ultimei ședințe a Guvernului pe care îl conduce.
Amintim că Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat în 14 octombrie că îl va propune la funcția de prim-ministru pe Alexandru Munteanu, un om de afaceri moldovean, fost președinte al Alianței Franceze din Republica Moldova, fost angajat al Băncii Mondiale și unul dintre fondatorii AmCham Moldova.
În vârstă de 61 de ani, Alexandru Munteanu a urmat studii universitare în fizică, după care a activat la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe a Moldovei. Ulterior, s-a alăturat Universității Tehnice a Moldovei, în calitate de lector conferențiar la disciplina Bazele Teoretice ale Electrotehnicii și a deținut funcția de prodecan al Facultății Internaționale.
Alexandru Munteanu este fondatorul și președintele Alianței Franceze din Republica Moldova, organizație pe care o conduce de peste trei decenii. Este, de asemenea, unul dintre fondatorii AmCham Moldova (Camera de Comerț Americană din Moldova).
Începând cu 2007, a condus Departamentul de Investiții Directe al companiei Dragon Capital (Ucraina). În 2016, a fondat 4i Capital Partners, companie de investiții cu activitate în Europa de Est.
A fost membru și ulterior co-președinte al Consiliului de Afaceri pe lângă Pactul de Stabilitate (Viena, Austria), precum și membru și președinte al Consiliului de Patroni al școlii internaționale Pechersk School International (PSI) din Kyiv, instituție acreditată International Baccalaureate (IB).