Rezultatele alegerilor parlamentare din Serbia a scos opoziția în stradă. După ce comisia electorală sârbă a confirmat luni seară victoria partidului prezidențial (SNS – dreapta radicală) cu 46,7% din voturi, au început protestele.
Aproximativ două mii de protestatari au ajuns în fața clădirii Comisiei Electorale Republicane din Belgrad, au spart gardul din jurul acesteia și au încercat să intre înăuntru. Totodată, liderii blocului de opoziție „Serbia împotriva violenței” Marinika Tepic și Miroslav Aleksic au intrat în greva foamei, care, potrivit acestora, va dura până la anularea rezultatelor.
Opoziția, reunită sub sloganul „Serbia împotriva violenței”, a obținut 23,58% din voturi, potrivit acestor rezultate, care nu vor fi definitive decât peste câteva zile, după ce va trece termenul limită pentru contestații.
Vucic și-a declarat victoria la alegerile parlamentare și locale anticipate care au avut loc duminică. El a anunțat că Partidul Progresist Sârb, care a apărut pe buletinul de vot sub numele „Aleksandar Vucic – Serbia nu trebuie să se oprească!”, a câștigat majoritatea locurilor în parlamentul de 250 de locuri.
Germania a declarat luni că neregulile remarcate de observatorii internaționali în timpul alegerilor legislative din Serbia sunt „inacceptabile” pentru o țară care candidează la aderarea la Uniunea Europeană.
„Serbia a votat, dar OSCE a semnalat cazuri de utilizare frauduloasă a fondurilor publice, de intimidare a alegătorilor și de cumpărare de voturi. Acest lucru este inacceptabil pentru o țară cu statut de țară candidată la UE”, a transmis ministerul german de Externe într-un comunicat.
În ultimii ani s-au înmulţit acuzaţiile de autoritarism din partea opoziţiei, atât proeuropene, cât şi antieuropene de dreapta, care îl acuză pe Vucic de concentrarea puterii prin controlarea principalelor mass-media, care încearcă să discrediteze orice critic.
Alegerile de duminică au avut loc pe fondul presiunii în creştere din partea Occidentului pentru ca Serbia să ajungă la o soluţie privind statutul Kosovo, fosta sa provincie, care şi-a declarat unilateral independenţa în 2008.