VIDEO | PSDE îndeamnă cetățenii să voteze „DA” la referendum: Singurul loc în care ne putem securiza, în momentul de față, este Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat European îndeamnă cetățenii să voteze „DA” la referendum, „indiferent de simpatiile politice”. În cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi, liderul formațiunii, Ion Sula, a subliniat că, în momentul de față, Republica Moldova se află în fața unor provocări majore, iar o eventuală deviere de la cursul european, ar putea crea haos și incertitudine și amenință însăși existența acestui stat.

„Așa cum am accentuat de nenumărate ori, formațiunea pe care o reprezint se pronunță clar și categoric în favoarea opțiunii „DA” și îndeamnă toți cetățenii R. Moldova să susțină acest plebiscit. Există mai multe argumente care ne determină să insistăm asupra acestei decizii, chiar dacă puterea actuală încearcă să politizeze în exces referendumul și să-l folosească în interesul său electoral. Inclusiv din această cauză este necesar ca lumea să fie informată cât mai mult și cât mai obiectiv despre importanța acestei decizii” a spus președintele PSDE.

Potrivit lui Ion Sula, unul dintre principalele argumente în favoarea acestei opțiuni ține de domeniul securității.

„Din păcate, ne aflăm astăzi în epicentrul unor turbulențe geopolitice majore, provocate de invazia rusă în Ucraina, iar asta a redus la maximum opțiunile pentru Republica Moldova. Astăzi, avem de ales doar între două direcții, Est sau Vest. Una duce spre Bruxelles, iar cealaltă spre Moscova. Alte căi pe care să mergem nu avem, indiferent ce spun unii politicieni, care încearcă să obțină voturi. Iar noi trebuie să înțelegem că asigurarea securității este cea mai mare și grea provocare, iar singurul loc în care ne putem securiza, în momentul de față, este Uniunea Europeană. În afara acestei familii, de unul singur, statul nostru este extrem de vulnerabil. Să mergi în sens invers astăzi este sinucigaș, pentru că Rusia a devenit, din păcate, o mare amenințare, atât pentru noi, cât și pentru toți vecinii săi, iar lecția ucraineană confirmă asta fără drept de apel”, a adăugat liderul social-democrat.

În context, el a venit cu un apel către cetățenii moldoveni.

„Vreau ca cetățenii moldoveni să înțeleagă un lucru foarte important: dacă ne oprim acum sau, mai rău, schimbăm vectorul de dezvoltare, Republica Moldova riscă să se împotmolească în haos și incertitudine și chiar să dispară de pe hartă. În astfel de condiții, șansele noastre de dezvoltare se revenire penun făgaș al normalității devin practic imposibile. Dacă nu vrem ca acest lucru să se întâmple, iar noi, Partidul Social Democrat European suntem hotărâți în această privință, trebuie să mergem, în 20 octombrie, la referendum și să spunem DA aderării la Uniunea Europeană!”, a menționat politicianul.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram