VIDEO | Radu Marian, despre campania „Moldova poate!”, făcută din bani publici: Este corect ca Guvernul să aloce bani pentru comunicare

Deputatul PAS, Radu Marian, se arată revoltat și nedumerit de faptul că guvernarea este criticată că a alocat 5 milioane de lei din buget, pentru campania „Moldova poate!”, lansată de curând. Potrivit lui, în condițiile în care suntem supuși „unui atac frontal de propagandă”, este normal ca statul să investească mai mulți bani în comunicare.  

„Sunt bannere în toată țara și mi se pare în regulă ca Guvernul să facă acest lucru. Nu este campania PAS-ului, este campania Guvernului. Guvernul informează publicul despre lucrurile care s-au făcut sau pe care urmează să le facă. Nu este logo-ul PAS pe aceste bannere. Noi avem peste 1500 de proiecte de infrastructură realizate, pentru care Guvernul a alocat resurse foarte mari, inclusiv din bani europeni. Și de multe ori ni se spune că trebuie să comunicăm mai mult, pentru că s-au făcut multe”, a declarat Radu Marian, în cadrul emisiunii Rezoomat, de la Realitatea Live.

În opinia lui, dacă autoritățile n-ar investi bani în comunicare, nimeni n-ar ști ce face Guvernul.

„Guvernul comunică despre ce face! Deci, mi se pare foarte ciudat că dumneavoastră (Ileana Pîrgaru, moderatoarea talk show-ului – n.n.) sunteți nedumerită de faptul că Guvernul comunică despre ce a făcut, în contextul în care noi avem un atac frontal de propagandă, deja de trei ani, și rușii bagă sute de milioane de dolari ca să mintă și să intoxice spațiul public. Și eu cred că este corect ca Guvernul să aloce niște bani pentru comunicare”, a răspuns vădit iritat deputatul PAS.

Amintim că, săptămâna trecută, cu aproximativ trei luni înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare, Guvernul a lansat campania națională de informare „Moldova poate!”, pentru care, din bugetul de stat au fost alocate 5 milioane de lei. Autoritățile își propun să vorbească cu cetățenii despre „cum funcționează statul și cum fiecare reformă ajunge în viața de zi cu zi”.

În paralel, PAS a lansat o altă campanie, „de consultări cu cetățenii”, denumită generic „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei”.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...