VIDEO | Recean, despre criza din stânga Nistrului: Rusia vrea să-și consolideze prezența militară pentru un eventual „atac” asupra Ucrainei și României

Criza energetică din stânga Nistrului a fost creată artificial de Moscova pentru a destabiliza situația în Zona de Securitate, după care și la Chișinău, așa încât, ulterior, să fie instalată o guvernare prorusă. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, care a precizat că prin acest plan, obiectivul final al Kremlinului este consolidarea prezenței militare rusești în stânga Nistrului, de unde să fie atacată Ucraina și chiar România.

„Obiectivul este destabilizarea în regiune, în Zona de Securitate, după care în toată țara, ca și obiectiv final – o administrație pro-rusă la Chișinău și cu această administrație va fi facilitată și va fi consolidarea prezenței militare a Rusiei în stânga Nistrului. De acolo se începe utilizarea acestei capacități militare pentru agresiuni suplimentare asupra Ucrainei, dar și asupra României”, a declarat Dorin Recean după ședința de azi a cabinetului de miniștri.

Afirmațiile vin în contextul în care, autoritățile separatiste de la Tiraspol au anunțat deja că Moscova va relua, în curând, livrările de gaze spre regiunea transnistreană, însă în cantități mai mici, strict pentru consumul intern.  

„Guvernul face tot posibilul ca să ne asigurăm că stânga Nistrului nu trăiește în beznă, nu avem o criză umanitară, or acest lucru este planificat și împins de către Kremlin. Ceea ce vedem acum este pregătirea spațiului informațional pentru următoarea etapă a acestei agresiuni hibride. Este clar că Gazprom va livra gaze într-o cantitate mai mică, este evident, cât să producă pentru malul stâng, insuficient ca malul drept să aibă acces la energie mai ieftină și să ne împingă într-un scenariu de escaladare, de conflict, este exact ceea ce-și dorește Kremlinul. Chișinăul nu va accepta acest joc și aceste trucuri”, a declarat Dorin Recean.  

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...