VIDEO | Record național la Moldexpo, „dansat” de o dronă. Zinaida Popa: „Așa o mare brânză n-a mai fost în Republica Moldova!”

O brânză tradițională de 30,7 kilograme a fost ridicată în aer cu ajutorul unei drone agricole, vineri, 16 octombrie, la Moldexpo. Momentul denumit „Marea Brânză” a avut scopul promovării produselor autohtone, la înălțime, potrivit organizatorilor. Astfel a fost stabilit un record național, aceasta fiind cea mai mare brânză realizată până acum în Republica Moldova.

Șefa centrului expozițional Moldexpo, Zinaida Popa, a explicat că ideea a pornit de la dorința de a îmbina tradițiile gastronomice cu tehnologiile moderne, în contextul unui eveniment dedicat agriculturii și fermierilor.

„Totul începe de la o idee. Această idee nu s-a născut din senin. În contextul în care noi celebrăm agricultura și fermierii, am decis să celebrăm și oamenii care muncesc. Atunci când vorbim despre brânză, primul gând ne duce la mama acasă. Am decis să combinăm aceste două momente – tradiția și tehnologia. Drona este un astfel de instrument și noi am zis să combinăm și astăzi brânza noastră tradițională să fie dansată de o dronă. Așa o mare brânză n-a mai fost în Republica Moldova!”, a declarat Zinaida Popa.

Evenimentul „Marea Brânză” s-a desfășurat în cadrul expozițiilor internaționale specializate „Moldagrotech” și „Farmer”, cu scopul declarat de a promova producătorii autohtoni, tradițiile gastronomice și tehnologiile agricole moderne.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...