
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a venit cu un apel astăzi, în plenul legislativului, adresat cetățenilor care au acasă generatoare electrice, să le conecteze în orele de vârf, astfel încât să reducă presiunea pe sistemul centralizat de alimentare cu electricitate.
Potrivit lui, o astfel de măsură ar ajuta Republica Moldova în contextul crizei energetice, apărute ca urmare a defecțiunii la rețeaua de înaltă presiune de pe linia Isaccea-Vulcănești, ca urmare a atacului rusesc de acum câteva zile.
„Ne aflăm într-o perioadă complicată, în care sistemul energetic este pus la încercare, iar riscul unor deconectări în orele de vârf devine tot mai real. În aceste condiții, vin cu o propunere simplă, dar eficientă: Fac apel către toți cetățenii și agenții economici care dispun de generatoare, ca, între orele 19:00 și 22:00, atunci când consumul este maxim, să treacă temporar pe utilizarea acestora”, a declarat liderul Partidului Nostru.
În opinia deputatului, această măsură, dacă este aplicată pe scară largă, poate reduce semnificativ presiunea asupra rețelei electrice și poate preveni deconectările pentru mii de familii.
„Sunt oameni care depind exclusiv de energia electrică, pentru lumină, pentru încălzire, pentru a-și pregăti hrana. Pentru ei, fiecare kilowatt contează. Da, utilizarea generatoarelor presupune costuri suplimentare. Dar este o contribuție reală, imediată, prin care putem ajuta țara în aceste momente dificile”, a menționat Usatîi.
Acesta a ținut să sublinieze că el peronal să aplică această soluție și îndeamnă pe ceilali să facă la fel.
„Doar împreună putem trece mai ușor peste această perioadă”, a conchis Renato Usatîi.