
Moldova este destinată să devină următoarea „victimă” în războiul hibrid declanșat de Occident împotriva Rusiei. Declarația a fost făcută de ministrul ru de Externe, Serghei Lavrov, care a acuzat NATO și UE că au distrus formatul „5+2”.
Lavrov a subliniat că una dintre încercările dejucate de a rezolva problemele acute ale continentului european pe principiul OSCE este memorandumul Kozak, „care ar fi putut rezolva în mod fiabil situația din Moldova acum 20 de ani”.
„Bruxelles-ul ,NATO și UE au distrus fără menajamente documentul deja parafat de Chișinău și Tiraspol, iar acum distrug și formatul „5+2”, ultimul lucru rămas din eforturile comune pentru reglementarea conflictului transnistrean. Practic, Moldovei i se pregătește soarta următoarei victime în războiul hibrid declanșat de Vest împotriva Rusiei”, a declarat Lavrov în cadrul discursului său la întâlnirea miniștrilor de externe ai OSCE.
Negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2” implică Chișinăul și Tiraspolul ca părți la conflict, Rusia, Ucraina, OSCE ca mediatori, iar Uniunea Europeană și Statele Unite ca observatori. Ultima rundă de negocieri a avut loc la Bratislava pe 9 și 10 octombrie 2019.