
Rusia și Ucraina au desfășurat atacuri reciproce cu drone, ]n cursul nopții de 9 spre 10 aprilie, provocând victime și pagube semnificative de ambele părți ale frontului. Orașele ucrainene Kiev și Nikolaev au fost vizate de drone rusești.
La Nikolaev, resturile dronelor doborâte au căzut peste zone rezidențiale, avariind nouă blocuri de locuințe și o clădire administrativă. Zece persoane au fost rănite, dintre care trei au fost internate cu traumatisme, a declarat Vitali Kim, șeful administrației militare regionale. Informația a fost confirmată și de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
La Kiev, dronele au lovit câteva cartiere, unde mai multe locuințe private și autoturisme au fost avariate. Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, în aceeași noapte, forțele sale au interceptat și distrus 42 de drone ucrainene lansate asupra mai multor regiuni din Federația Rusă. Cele mai multe au fost doborâte în regiunile Breansk (13), Kaluga (12) și Kursk (7), restul fiind neutralizate în Belgorod, Crimeea, Orlov și regiunea Moscovei. Autoritățile din Kaluga și Breansk au precizat că, potrivit datelor preliminare, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.
Ca urmare a amenințării aeriene, aeroportul Vnukovo din Moscova a impus restricții temporare asupra traficului aerian, două zboruri fiind redirecționate. Măsuri similare au fost luate și la aeroportul din Kaluga, potrivit Rosaviației.