VIDEO | Sediul partidului „Rusia Unită” din Perm, incendiat cu „cocktailuri Molotov”

Sediul partidului „Rusia Unită” din orașul Perm, Federația Rusă, a fost atacat în această noapte și cuprins de flăcări. Autoritățile locale sunt în căutarea a două femei suspectate de comiterea faptei. Alerta a fost primită la ora 23:41 (ora locală), iar incendiul s-a extins pe o suprafață de 40 de metri pătrați.

Potrivit declarațiilor lui Stanislav Șvețov, liderul filialei „Rusia Unită” din Perm, camerele de supraveghere au surprins două femei, fiecare aruncând câte un „cocktail Molotov” în clădire.

„Cu două zile în urmă am trimis un transport umanitar la acest sediu, iar informația a apărut pe un canal național. Dacă pui cap la cap, e clar că acest incident este o răzbunare”, a spus primul adjunct al secretarului organizației regionale „Rusia Unită”.

În acest moment, poliția desfășoară operațiuni pentru a le identifica pe cele două femei.

„Rusia Unită” este principalul partid politic din Federația Rusă, înființat în 2001. Este strâns legat de actuala conducere, în special de Vladimir Putin. Deși se poziționează ca un partid centrist, în realitate promovează politici conservatoare și naționaliste. Partidul deține majoritatea în Duma de Stat, având o influență semnificativă asupra legislației și deciziilor politice din Rusia.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...