
Generalul locotenent Igor Kirillov, șeful trupelor de apărare împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice din cadrul forțelor armate ruse, a fost ucis în fața unui bloc de locuințe de pe bulevardul Reazanski Prospekt, situat la aproximativ 7 km sud-est de Kremlin. Explozia a fost provocată de o bombă ascunsă într-o trotinetă electrică, amplasată la intrarea în scara blocului. Alături de generalul Kirillov și-a pierdut viața și asistentul său.
„Igor Kirillov, şeful forţelor de protecţie nucleară, chimică şi biologică ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse, şi asistentul său au fost ucişi”, a declarat Comitetul de Anchetă.
A fost deschis un dosar penal. Anchetatorii, criminaliştii şi serviciile operaţionale lucrează la faţa locului. Toate circumstanţele crimei sunt în curs de stabilire, a transmis Comitetul de Anchetă.
Incidentul are loc la o zi după ce procurorii ucraineni l-au inculpat în în lipsră pe generalul-locotenent Igor Kirillov pentru utilizarea de arme chimice interzise în Ucraina, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei. Potrivit anchetei SBU, armele chimice au fost utilizate în peste 4.800 de cazuri de la începutul invaziei la scară largă, scrie Kyiv Independent.
Din 2022, peste 2.000 de membri ai serviciilor ucrainene au fost spitalizați cu otrăvire chimică, iar trei au murit, a declarat colonelul ucrainean Artiom Vlasiuk la începutul acestei săptămâni.
La 8 octombrie, Regatul Unit a emis sancțiuni împotriva lui Kirillov și a unității sale pentru utilizarea de arme chimice pe câmpul de luptă din Ucraina. La începutul acestui an, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că forțele ruse au utilizat agentul chimic cloropicrin în Ucraina. Anunțul a făcut parte dintr-o declarație mai amplă privind introducerea de noi sancțiuni americane împotriva a peste 280 de persoane și entități.
Igor Kirillov s-a remarcat prin multiple declarații despre presupusele crime ale regimului de la Kiev. În februarie, a susținut că Forțele Armate ale Ucrainei au folosit substanțe toxice nu doar pe front, ci și în atacuri teroriste. În august, a afirmat că Moldova și România au fost implicate în transportul de biomateriale din Ucraina.
Tot el a raportat, în octombrie, că Ucraina pregătea provocări folosind substanțe toxice. Kirillov a mai spus că forțele ucrainene au utilizat arme chimice occidentale la Sudja și că, lângă Avdeevka, a fost descoperit un laborator de producere a substanțelor toxice.