VIDEO | Serie de atacuri în SUA: Împușcături la New York și o mașină Tesla incendiată în fața hotelului lui Trump

SUA se confruntă cu o serie de incidente violente care au zguduit începutul anului 2025. Un atac armat grav a avut loc în această noapte la New York, într-un club de noapte in cartierul Queens. Cel puțin 11 persoane au fost rănite, însă niciuna nu se află în stare critică, potrivit New York Post. Poliția investighează cazul și a anunțat că doi suspecți sunt căutați.

În aceeași zi, câteva ore mai devreme, un vehicul Tesla, încărcat cu canistre de benzină și artificii, a explodat în fața hotelului Trump din Las Vegas. Incidentul, descris drept un posibil atac deliberat, a provocat moartea unei persoane – șoferul mașinii – și rănirea altor șapte persoane.

Incidentele s-au produs la câteva ore de atacul de la New Orleans, pe 1 ianuarie. 

Potrivit martorilor, vehiculul Tesla Cybertruck a fost observat dând mai multe ture în jurul hotelului înainte de a parca în fața intrării principale. După câteva secunde de fum și o explozie inițială minoră, vehiculul a fost distrus complet de o detonare masivă.

FBI-ul investighează modul în care a fost inițiată explozia, dar nu a stabilit dacă șoferul a intenționat să se sinucidă sau dacă a fost victima unui accident necontrolat.

Deși ambele incidente par să fie deliberate, anchetatorii nu au stabilit încă o legătură directă între ele. O coincidență notabilă este faptul că atât vehiculul utilizat în atacul din Las Vegas, cât și cel implicat în atacul de la New Orleans, au fost închiriate prin aceeași aplicație, Turo, transmite CNN.

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a descris explozia de la Las Vegas drept „probabil un atac terorist” și a speculat o posibilă conexiune cu atacul de la New Orleans. Cu toate acestea, FBI-ul nu a confirmat până acum nicio legătură între cele două incidente sau motivul din spatele exploziei de la Las Vegas.

https://www.youtube.com/watch?v=pq9_zvpamUk&ab_channel=GuardianNews

Numărul victimelor decedate la New Orleans a crescut între timp la 15 și ar putea crește în continuare, în condițiile în care alte 30 de persoane rănite sunt internate în spitale.

Președintele american în exercițiu, Joe Biden, a susținut un scurt briefing referitor la atacul de la New Orleans. El a spus că atacatorul a postat pe internet, cu câteva ore înainte de atac, „videoclipuri care indică faptul că a fost inspirat de ISIS și în care și-a exprimat dorința de a ucide”. 

„Comunitatea americană de informații continuă să caute orice conexiuni, asocieri sau coautori”, a mai spus Biden.

Biden a menționat și explozia mașinii Tesla, precum și faptul că investigatorii caută posibile conexiuni cu atacul din New Orleans.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...