
Și actorul Emilian Crețu s-a alăturat celor care îi cer președintelui PAS, Igor Grosu, să preia șefia executivului. Acesta spune că Grosu e cel mai indicat pentru acest post, deoarece deține „rețeta vremurilor bune” și cunoaște foarte bine „grijile și nevoile acestui popor”.
„Domnule Grosu, sincer, acum pur prietenește, eu cred că viitorul prim-ministru trebuie să fiți dumneavoastră. De ce trebuie de umblat, de căutat de nicăieri un prim-ministru, de pus, stă câteva luni, după care se duce iară, dispare nicăieri? Persoana potrivită pentru prim-ministru sunteți dumneavoastră. Mai ales că dumneavoastră știți foarte bine grijile și nevoile acestui popor. Plus la asta, dețineți rețeta vremurilor bune”, a spus umoristul, într-o postare video pe rețeele de socializare.
În context, el s-a arătat convins că oamenii, inclusiv cei din PAS, ar apreciza un asemenea gest.
„De ce mai faceți moldovenii ăștia să aștepte? Nu a rămas foarte mult timp. Demonstrați că, într-adevăr, putem să trăim în Paradis, în aceste vremuri bune. Poporul care v-a votat o să zică da, o, bravo, domnul Grosu prim-ministru. De ce nu faceți asta? Haideți, eu vă încurajez și, cu siguranță, o mare parte din susținătorii PAS”, a adăugat Elimian Crețu.