
Filmul „Fjord”, semnat de regizorul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalul de Film de la Cannes, potrivit site-ului oficial al evenimentului, citat de Agerpres. Cineastul devine astfel al zecelea regizor din istoria festivalului care obține de două ori cel mai important premiu de la Cannes, după succesul din 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
„Fjord” este o dramă plasată în Norvegia și urmărește povestea unui cuplu româno-norvegian profund religios, interpretat de Sebastian Stan și Renate Reinsve, care ajunge în conflict cu autoritățile norvegiene după apariția unor suspiciuni privind violența domestică asupra copiilor. Filmul abordează teme precum polarizarea socială, toleranța și dificultatea dialogului între oameni cu valori diferite.
În discursul ținut la decernarea premiilor, Cristian Mungiu a declarat că pelicula reprezintă „un mesaj pentru toleranță, incluziune și empatie”, subliniind că aceste valori trebuie aplicate mai des în societate. Regizorul a urcat pe scenă alături de actorii principali ai filmului.
Succesul de la Cannes confirmă încă o dată parcursul internațional al regizorului român, care a mai fost recompensat anterior cu premiul pentru scenariu pentru filmul „După dealuri” în 2012 și cu premiul pentru regie pentru „Bacalaureat” în 2016.
Marele Premiu al Juriului, al doilea ca importanță în competiție, a fost câștigat de Andrey Zvyagintsev pentru filmul „Minotaur”, o dramă despre societatea rusă în contextul războiului din Ucraina. În discursul său, regizorul rus a cerut încetarea războiului și s-a pronunțat împotriva acțiunilor militare ale Kremlinului.
Premiul Juriului a revenit filmului „The Dreamed Adventure”, regizat de Valeska Grisebach, iar premiul pentru regie a fost acordat ex aequo spaniolilor Javier Calvo și Javier Ambrossi pentru „La bola negra”, precum și regizorului polonez Pawel Pawlikowski pentru filmul „Fatherland”.
Premiile pentru interpretare au fost împărțite între actorii Emmanuel Macchia și Valentin Campagne, pentru rolurile din filmul „Coward”, și actrițele Virginie Efira și Tao Okamoto, protagonistele peliculei „All of a Sudden”.
Ceremonia de închidere a fost prezentată de actrița franceză Eye Haidara, iar juriul competiției oficiale a fost prezidat de regizorul sud-coreean Park Chan-wook.