Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a fost obligat să plătească lunar câte 200 de euro unui bărbat de 60 de ani, după ce ultimul l-a prins că îl îșeală cu soția lui. Situația l-a determinat pe amant să achite aproape 100.000 de lei soțului înșelat.
Potrivit procurorilor, totul a început când femeia, în vârstă de 40 ani, originară dintr-o localitate apropiată satului de baștină al tânărului din Ialoveni, l-ar fi ajutat cu până la 1.000 euro. Soțul, însă a aflat atât despre suma de bani, cât și despre relația amoroasă, pe care aceasta a avut-o în timp ce acesta se afla peste hotare.
Astfel, soțul femeii a apelat la un prieten de-al său, care și-a implicat concubina în schemă. Prin amenințare, aceștia l-au transportat pe tânăr într-un apartament din sectorul Râșcani al capitalei, unde i-au dictat textul recipisei prin care acesta se obliga să-i transmită în total aproape o sută mii lei.
Oamenii legii spun că după depunerea plângerii de către bărbatul șantajat, au urmat percheziții la domiciliile celor patru participanți ai schemei de șantaj, de unde au fost ridicate inclusiv un electroșoc, înscrisuri de ciornă și telefoane folosite la comiterea infracțiunii.
Ulterior, au fost reținuți doi bărbați, soțul amantei fiind plecat peste hotare, acesta urmând a fi anunțat în căutare. În ceea ce o privește pe femeia care l-a ademenit pe bărbat pentru a fi supus șantajului, aceasta este cercetată în libertate.