
Șase persoane, inclusiv trei copii, și-au pierdut viața după ce un elicopter s-a prăbușit, joi, 10 aprilie, în râul Hudson din New York. Poliția a început să primească apeluri de urgență în jurul orei 15:17 (ora locală), privind prăbușirea unui aparat de zbor în apă. Ajunse la fața locului, echipele de intervenție au început imediat căutările în râu pentru a găsi victime sau eventuali supraviețuitori.
La bordul elicopterului se aflau trei adulți și trei copii. Patru persoane au fost declarate decedate la locul accidentului, iar celelalte două au murit la un spital din apropiere. Aeronava implicată este considerată a fi un elicopter turistic. Potrivit The New York Post este vorba despre șeful filialei spaniole a conglomeratului electrotehnic Siemens, Agustín Escobar, și familia sa.
Primarul New York-ului, Eric Adams, a declarat că, potrivit informațiilor preliminare, pasagerii erau membri ai unei familii aflate în vizită din Spania. Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei.