VIDEO | Trei morți și zeci de răniți după ce un monster truck a intrat în mulțime în Columbia

Cel puțin trei persoane au murit și alte zeci au fost rănite după ce un monster truck a intrat în mulțime în timpul unui spectacol desfășurat în Popayan, în sudul Columbia.

Potrivit poliției, accidentul s-a produs duminică, iar primele informații indică o defecțiune la sistemul de frânare al vehiculului. Martorii au surprins momentul în care camionul scapă de sub control, rupe o barieră de protecție și intră în public, înainte de a se opri după ce a lovit un stâlp de electricitate.

Autoritățile au anunțat că cel puțin 38 de persoane au fost rănite. Printre victime se numără și o fetiță de 10 ani, care a murit la fața locului, potrivit presei locale.

Șeful poliției din Popayan, colonelul Julian Castaneda, a declarat că totul indică o defecțiune mecanică.

„Vehiculul a accelerat și nu a mai putut frâna. Șoferul este în stare stabilă”, a precizat acesta.

Primarul orașului, Juan Carlos Munoz Bravo, a anunțat deschiderea unei anchete.

„Aceste evenimente, care nu ar fi trebuit să aibă loc, vor fi clarificate cu deplină responsabilitate și transparență”.

La rândul său, guvernatorul regional Octavio Guzmán a transmis un mesaj de solidaritate familiilor victimelor și tuturor celor afectați de tragedie.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...