VIDEO | Trump discută astăzi, la Washington, cu Netanyahu planul de pace pentru Gaza, în timp ce Israelul își continuă bombardamentele

Armata israeliană și-a intensificat ofensiva pentru capturarea orașului Gaza, bombardând spitale și turnuri rezidențiale, în timp ce bilanțul total al victimelor de la izbucnirea războiului, în octombrie 2023, a depășit 66.000 de morți.

Potrivit medicilor de la Spitalul al-Shifa, cel mai mare complex medical din Gaza, pacienții și personalul trăiesc „scene îngrozitoare”, fiind forțați să fugă chiar și în timp ce aveau nevoie urgentă de îngrijiri. Directorul unității, Hasan al-Sha’ir, a declarat că peste 100 de pacienți se află în condiții critice, fără medicamente și echipamente esențiale.

Atacuri au vizat și Spitalul Al Helou, unde se află secția de oncologie și un salon neonatal cu 12 copii prematuri. Surse medicale citate de agenția Wafa au raportat că peste 90 de persoane, inclusiv medici și pacienți, au rămas blocate în interior, în timp ce tancurile israeliene au înconjurat clădirea.

De asemenea, forțele israeliene au distrus Mecca Tower, o clădire cu mai multe etaje, după ce au emis ordine de evacuare în cartierele Remal și Sabra, dar și în zona portului din oraș. În ultimele săptămâni, cel puțin 50 de imobile de acest tip au fost rase de pe fața pământului

Martori locali au descris atacurile drept „masive și neîncetate”, fiind folosite artilerie grea, drone și bombe capabile să prăbușească fundațiile clădirilor.

Brigăzile Qassam, aripa armată a Hamas, au anunțat că au pierdut contactul cu doi dintre ostaticii luați pe 7 octombrie 2023, existând temeri că aceștia au murit sub dărâmături.

Pe fondul escaladării violențelor, se intensifică eforturile diplomatice pentru încetarea războiului. Președintele american Donald Trump a anunțat că discută un plan de pace pentru Gaza cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, urmând să prezinte propunerea luni. Trump a declarat pentru Reuters că a primit „un răspuns foarte bun” atât din partea Israelului, cât și a liderilor arabi.

Netanyahu a confirmat că lucrează cu echipa lui Trump la un acord de încetare a focului, dar a repetat că Hamas trebuie fie să depună armele, fie să fie înfrânt. Hamas, la rândul său, a respins orice scenariu care presupune dezarmarea sau expulzarea conducerii sale din Gaza.

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a arătat optimist în legătură cu propunerea americană, în timp ce vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că există „motive de speranță, dar și riscul ca negocierile să eșueze în ultimul moment”.

Un plan preliminar, discutat cu lideri arabi și musulmani, ar exclude Hamas de la guvernarea viitoare a Gazei, ar oferi garanții că Israelul nu va anexa Cisiordania și ar implica contribuții militare din partea unor state arabe pentru securitate.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...