VIDEO | Tudor Ulianovschi cere autorităţilor de la Chişinău implicarea profesioniştilor în negocierile cu UE: Nu trebuie să negociem din frică, dar nu trebuie să ne fie frică să negociem

Fostul ministru de Externe al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, a emis un apel către autoritățile de la Chișinău pentru implicarea profesioniștilor în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. Într-un interviu acordat pentru Agerpres, Ulianovschi a subliniat că lipsa specialiștilor în negocieri, pe capitole, ar putea avea consecințe grave asupra viitorului R. Moldova.

El a accentuat importanța unei abordări profesioniste în negocierile cu UE, în special în contextul invaziei Ucrainei de către Federația Rusă și a războiului hibrid în care este implicată și R. Moldova. Ulianovschi a subliniat că aceste negocieri necesită o atenție deosebită în ajustarea legislației și crearea unor reguli concrete pentru piața economică, precum și pentru reforma justiției și protejarea întreprinderilor mici și mijlocii.

„Nu trebuie să negociem din frică, dar nu trebuie să ne fie frică să negociem. Dacă noi continuăm o abordare mai puțin profesionistă, mai puțin mătură, cu neimplicarea profesioniștilor în procesul de negocieri, riscăm în primul rând, ca acestea să dureze până la nesfârșit, ori vom fi eventual victimă a unor alte provocări care ar putea veni în afara țării din spațiul estic european”, a declarat fostul ministru de Externe.

Ulianovschi a subliniat că fixarea unor termeni reali în procesul de aderare este crucială, menționând că un termen rezonabil ar fi între 2035 și 2040. El a evidențiat că parcursul european trebuie să fie rapid, dar nu trebuie să pună în pericol R. Moldova din punct de vedere al justiției, economiei și aspectelor sociale.

„Consider că un termen rezonabil ar fi 2035-2040. Sper să fie mai rapid. Sunt un aprig susținător al parcursului european și voi depune efortul maxim pentru ca acest parcurs să fie unul scurt, dar nu și în detrimentul Republicii Moldova din punct de vedere al justiției, economiei și aspectelor sociale”, a conchis Ulianovschi.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...