VIDEO | Ultimul interviu cu Eugen Doga. Jurnalista Veronica Cociu a publicat o înregistrare cu maestrul realizată în 2024

Jurnalista Veronica Cociu, realizatoarea podcastului „Mai întreb o dată”, a publicat astăzi mai multe fragmente dintr-un interviu realizat cu Eugen Doga, probabil ultima înregistrare video de acest fel din viața compozitorului. Discuția a avut loc 30 august 2024, dar, potrivit autoarei, din cauză că maestrul nu se simțea prea bine, a decis să nu-l publice deocamdată, ca să-l mai imprime o dată, când își va mai reveni. Din păcate, nu a mai reușit.

„La acel moment, din respect pentru starea lui de sănătate și fragilitatea cu care l-am găsit, am decis să nu îl public și să ne revedem pentru a filma a doua oară, când va fi mai bine, mai odihnit. Dar, uneori, viața nu ne mai oferă o a doua șansă.

Astăzi, când maestrul Eugen Doga nu mai este printre noi, am decis să public secvențe din interviu.

Filmarea a fost dificilă și nu este perfectă, dar rămâne o mărturie sinceră, caldă și vie a unui om care a însemnat enorm pentru cultura noastră. Cu profund respect și recunoștință, în memoria unui artist care a scris nu doar muzică, dar și istorie.

Odihnă senină, Maestre!”, a scris Veronica Cociu, în mesajul de prezentare al înregistrării.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...